hit.ro  »  IT  »  Hardware  »  Seagate a pus in vanzare primul HDD de 4 TB cu 1TB per platan. Pret si specificatii

Seagate a pus in vanzare primul HDD de 4 TB cu 1TB per platan. Pret si specificatii

calendar_month 04 Apr 2013, 12:00
Unitatile de stocare de 4TB nu mai sunt o noutate, dar Seagate propune totusi o premiera - un HDD de 4TB care dispune de cate 1TB per platan. HDD-ul de Seagate, care a devenit in aceste zile disponibil comercial este primul din lume care ofera o astfel de capacitate intr-un drive cu doar 4 platane.
Seagate nu este totusi prima companie care vine pe piata cu un HDD de 4TB, acest titlu revenindu-i companiei Hitachi. Ceea ce a reusit Seagate a fost sa comprime capacitatea totala de 4TB cu ajutorul unui numar identic de platane, la cel mai mic pret de pe piata dupa cum sustine compania.

Astfel, HDD-ul Seagate costa 205 dolari, spre deosebire de HDD-ul Deskstar al HItachi (tot 4TB) care costa (pret listat pe Amazon) intre 215 si 254 de dolari. Un alt HDD de 4TB, de aceasta data de la Western Digital, costa 302 dolari.
Meritul Seagate este a fi reusit, prin utilizarea a doar 4 platane, sa reduca semnificativ preturile de productie si, in acelasi timp, extrem de important, sa mareasca performanta drive-ului. Seagate-ul de 4TB cu 4 platane functioneaza la 7200 rpm si foloseste 64MBcache pentru a ajunge la o rata medie de transfer de 146MB/s. Nu este rau deloc, mai ales daca se confirma si o alta specificatie furnizata de companie si care se refera la un consum cu 35% mai mic al acestui HDD fata de concurenta. Dar ce inseamna 4TB? Peste un milion de melodii stocate pe o singura unitate!

Ce urmeaza? Evident, cautarea unor solutii pentru "inghesuirea" si mai multor date pe un singur platan, reducerea costurilor acestor componente si expansiunea capacitatii generale de stocare.
Surse: Seagate, MaximumPC, Geek