Noile modele AGON by AOC din generatia 5, cu panouri Fast IPS si Fast VA definesc o noua era pentru gaming
8/8198
calendar_month 14 Sep 2022, 16:12
AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming si accesorii IT din lume, prezinta primele monitoare din a cincea generatie a seriei AGON: AG275QX/EU si AG275QXN/EU. Cu o dimensiune a ecranului de 27″/68,6 cm si panouri Fast IPS (AG275QX/EU) sau Fast VA (AG275QXN/EU), ambele modele QHD ating o rata de reîmprospatare de 165 Hz si ofera un timp de raspuns GtG de 1 ms pentru a afisa cu acuratete miscare rapida a actiunii competitive. Spectrul de culori larg si DisplayHDR 400 ofera culori vii si vibrante.
AG275QXN/EU dispune de un panou Fast VA, o premiera în industrie, cu o capacitate de reactie potrivita pentru titlurile multiplayer competitive, pastrând în acelasi timp contrastul bogat al panourilor VA pentru a crea o experienta captivanta în jocurile de tip single player. Modelul AG275QX/EU dispune de o acuratete superioara a culorilor, o profunzime a acestora de 10 biti, iar panoul Fast IPS este ideal pentru creatorii de continut. În concordanta cu angajamentul AOC fata de sustenabilitate, monitoarele sunt vândute în ambalaje de hârtie cu pernute care sunt 100% reciclabile.
Dezvoltate pentru jucatorii din ziua de azi, aceste monitoare au un design nou, unghiular, cu linii drepte, potrivit pentru birourile gamerilor. Cele doua modele prezinta o baza metalica solida cu amprenta minima, panouri fara rama pe 3 laturi pentru a realiza aranjamente cu doua sau trei monitoare si un suport ergonomic, reglabil pe înaltime, cu mâner de transport încorporat pentru a fi manipulat cu usurinta la petreceri LAN sau turnee.
Panoul Fast IPS plat al lui AG275QX/EU utilizeaza o adâncime de culoare pe 10 biti pentru a reproduce cu o acuratete ridicata 1,07 miliarde de culori. Pentru a face fata jocurilor în ritm rapid, rata de reîmprospatare de 165 Hz (cu posibilitatea de overclock la 170 Hz) si timpul de raspuns GtG de 1 ms ofera imagini clare, fara efectul de ghosting si unghiuri largi de vizualizare datorita tehnologiei IPS
Modelul AG275QXN/EU dispune de un panou plat Fast VA cu un timp de raspuns GtG de 1 ms, ceea ce înlatura conceptul de panou încet al tehnologiei VA. Echipat cu unul dintre primele panouri VA de acest tip, monitorul ofera un raspuns la fel de rapid ca si modelele IPS, datorita ratei de reîmprospatare la 165 Hz. Un plus este negrul patrunzator si un raport de contrast mai mare de 3000:1.
Ambele modele au o rezolutie nativa QHD (2560x1440), ceea ce este benefic în sarcinile zilnice si permite vizualizarea detaliilor mai amanuntite în jocuri si videoclipuri. De asemenea, QHD este rezolutia ideala în prezent pentru jocuri, un progres substantial fata de Full HD, dar totusi mai mica decât 4K, astfel încât majoritatea placilor grafice noi pot atinge o rata ridicata de cadre pe secunda la aceasta rezolutie. Ambele modele AGON 5 pot fi, de asemenea, utilizate în modul pentru consola, care poate accepta semnal 4K @ 120 Hz si îl poate reduce la 2560x1440, permitând în acelasi timp jucatorilor pe console sa se bucure de avantajele ratelor de reîmprospatare ridicate (120 Hz).
Pentru a crea o claritate si mai mare a imaginilor în miscare, ambele modele ofera functia MBR (Motion Blur Reduction) pentru a obtine un MPRT de 1 ms. În acest mod, frecventa luminii de fundal este corelata cu rata de reîmprospatare, astfel încât tranzitiile mai lente ale pixelilor devin practic invizibile, creând cea mai fina tranzitie între cadrele individuale. Input lag-ul extrem de redus asigura, de asemenea, ca actionarea mouse-ului si a tastaturii se va traduce în imagini, aproape instantaneu, permitând jucatorilor sa concureze la cele mai înalte niveluri. În timp ce AG275QXN/EU suporta Adaptive-Sync, AG275QX/EU este de asemenea, compatibil cu NVIDIA G-Sync, astfel, ambele modele nu vor prezenta artefacte precum tearing sau stuttering din cauza nepotrivirii cadrelor.
Noul design premium, dar simplu al seriei AGON 5, se potriveste cu orice mediu pentru gaming. Flexibilitatea hub-ului USB 3.2 Gen. 1 cu 4 porturi permite jucatorilor sa conecteze si alte periferice precum joystick-uri, gamepad-uri etc. Suportul metalic, ergonomic si robust ofera o ajustare a înaltimii de 150 mm, pivotare de -20/20°, înclinare de -5/23° si rotire de 90°, facând sesiunile lungi de joc mult mai confortabile ca niciodata. O optiune de montare VESA sporeste si mai mult flexibilitatea. Tehnologia FlickerFree si modul Low Blue Mode contribuie la o utilizare mai sanatoasa, în special seara.
Ambele modele dispun de G-Menu, suita principala de software AGON by AOC pentru controlul monitoarelor si al altor periferice AOC, oferind o gama larga de optiuni de personalizare. Un joystick cu 4 directii ofera o alternativa de control OSD.
AGON AG275QX/EU si AG275QXN/EU vor fi disponibile începând cu luna septembrie 2022 la un pret recomandat de 2,169.00 lei, respectiv 1,779.00 lei