Acer vrea sa demonstreze ca termenii PC si Windows nu sunt in mod obligatoriu de nedespartit si va lansa in curand un computer All-In-One ce va rula Android.
Acer DA220HQL AIO va costa in magazine in jur de 400 de dolari, iar anuntul oficial referitor la disponibilitatea comerciala va fi facut saptamana viitoare.
Computerul AIO cu Android va fi dotat cu urmatoarea generatie Core de la Intel, Haswell, mai exact cu Intel Core i5 4430, tactat la 3GHz.

Pe de alta parte, Acer DA220HQL AIO va dispune de doar 1GB RAM si un spatiu de stocare pe care il regasim de obicei pe tabletele cu sistemul de operare de la Google - doar 8GB.
Astfel, hardware-ul mai putin performant oferit in aceasta configuratie de catre Acer justifica si pretul mult mai mic decat al unui PC cu All-in-One "traditional".

Nu stim ce succes va avea un astfel de concept pe care Acer il propune consumatorilor, dar ideea nu este noua. Acer a prezentat device-ul inca din februarie, in cadrul Mobile World Congress 2013, cu precizarea ca atunci compania si-a denumit produsul Smart Monitor cu Android.
Mai trebuie spus ca display-ul AIO-ului Android are o diagonala de 21,5 inci, este multitouch si se bazeaza pe tehnologie VA care ofera unghiuri de vizualizare similare panelurilor IPS.











