Numarul de utilizatori Tor s-a dublat fara explicatie

calendar_month 03 Sep 2013, 14:26
In ultimele luni, numarul clientilor Tor a ramas relativ stabil, la o cifra de 600.000, dar intre 19 si 25 august numarul lor total a depasit 1,2 milioane. Cresterea a fost verificata si este reala, dar motivul pentru interesul brusc in anonimatul online ramane un mister.
Roger Dingledine, seful Tor Project, a lansat o explicatie legata de supravegherea activitatii online a americanilor de catre NSA, dar a luat in considerare si succesul PirateBrowser, dezvoltat de The Pirate Bay, care include si optiunea de navigare anonima prin Tor.
O alta explicatie tine de noile legi anti-piraterie din Rusia, care i-ar fi motivat pe pirati sa-si stearga mai bine urmele. Indiferent de motiv, activitatea in retea nu a crescut simtitor, deci noii utilizatori nu folosesc prea mult Tor Project.
Sursa: ArsTechnica