Gamingul 4k devine si mai bun cu noul monitor AOC U28G2XU2

de Redactie Hit.ro | 12 iulie 2022

AOC GAMING U28G2XU2

Gamingul devine mai accesibil cu AOC GAMING U28G2XU2

AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming si accesorii IT din lume, prezintă noul monitor de 28" (71 cm.) AOC GAMING U28G2XU2, succesorul actualului U28G2XU. Datorită ratei de reîmprospătare extrem de rapide de 144 Hz si a timpului de reacție de 1 ms GtG, U28G2XU2 este destinat gamerilor amatori sau avansați, fie pe PC, fie pe console.

Pentru cei care apreciază atât imaginile incredibil de detaliate la o rezoluție ultra-înaltă, cât si ratele de reîmprospătare ridicate, U28G2XU2 combină ambele caracteristici pentru a obține o experiență de joc cât mai fluidă, fără efectul de ghosting. Compatibil VESA DisplayHDR 400 pentru a reproduce conținut HDR cu imagini atrăgătoare si Adaptive-Sync pentru aplicațiile cu rată de reîmprospătare variabilă U28G2XU2 oferă imagini clare si fluide fără a prezenta artefacte precum tearing sau stutter.

Pregătit pentru viitor

Modelul U28G2XU2 actualizat cu două porturi HDMI 2.1 va înlocui modelul anterior U28G2XU combinând rezoluția 4k cu o rată de reîmprospătare de 144 Hz, acesta fiind destinat în general utilizatorilor de PC care folosesc mufa DisplayPort pentru a afisa imagine 4k la 144 Hz.

Datorită consolelor de generație nouă si disponibilitatea mai mare a plăcilor grafice, conectivitatea HDMI2.1 este din ce în ce mai des întâlnită în comunitatea de gaming. Acest standard oferă o lățime de bandă mai mare decât HDMI 2.0 permițând transferul de semnal 4K @ 144 Hz sau mai mare.

AOC GAMING U28G2XU2 dispune de două astfel de porturi alături de alți doi conectori Display Port 1.4. Acest lucru permite conectarea a 4 surse video diferite iar datorită modurilor Picture-by-Picture si Picture-in-Picture, două dintre aceste surse pot fi afisate simultan.

Acum, U28G2XU2 suportă consolele Xbox Series S, Series X si PlayStation 5 la o rezoluție 4k – 120 Hz cu HDR si rată de reîmprospătare variabilă activate. Conectat la o placă grafică, monitorul suportă până la 4k – 144 Hz.

Caracteristici de top

Echipat cu un panou IPS rapid, monitorul oferă unghiuri de vizualizare largi de 178/178°, un spectru larg de culori pentru imagini bogate si saturate si o acuratețe înaltă de reproducere a culorilor. Luminozitatea maximă de 400 de niți îmbunătățeste vizualizarea într-un ambient cu lumina puternică, iar certificarea VESA DisplayHDR 400 dovedeste acest lucru.

Cu o dimensiune ideală de 28” si o densitate de 157 ppi, U28G2XU2 este potrivit pentru sarcinile de birou dar si pentru gaming. Hub-ul USB 3.2 cu 4 porturi face posibil transferul rapid de date către mediile externe de stocare atasate. Datorită standului ergonomic ce permite ajustarea înălțimii până la 130mm, a reglajelor generoase pentru înclinație si rotire si a unghiului de pivotare la 90°, monitorul îsi găseste cu usurință locul pe orice birou.

Alte opțiuni de personalizare în setările OSD ale monitorului includ sase moduri de joc, caracteristici precum Dial Point (suprapunerea reticularului), Game Colour (saturația culorilor) si Shadow Control, astfel încât jucătorii să poată profita la maximum de jocurile lor si să aibă un avantaj în fața adversarilor.

AOC GAMING U28G2XU2 va fi disponibil în Romania din luna iulie 2022 la prețul recomandat de 3,889 lei.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google