Asus lanseaza noi laptopuri pentru jocuri si aplicatii

de Alex Hanea | 9 octombrie 2009

Asus a lansat notebook-urile G60J si M60J cu noile procesoare Intel Core i7. Ambele portabile au ecrane HD cu diagonale de 16 inci, ideale pentru divertismentul digital. ASUS G60J isi demonstreaza forta in rularea jocurilor, redand o grafica deosebita prin placa video Nvidia GeForce GTX 260M si un sunet de o fidelitate excelenta. Asus M60J nu se lasa mai prejos, dovedindu-si calitatile multimedia prin solutia grafica Nvidia GeForce GT 240M si o capacitate extinsa de stocare.


 
Noua serie Asus G – nivelul urmator in jocuri

Modelul Asus G60J este notebook-ul ideal pentru accesarea unei lumi pline de adrenalina cum este cea a jocurilor PC. Laptopul dezvolta performante 3D deosebite cu ajutorul procesorului Intel Core i7 si al placii video Nvidia GeForce GTX 260M cu 1GB VRAM, obtinand scorul incredibil de 11.000 de puncte in aplicatia 3DMark 2006.

ASUS G60J foloseste tehnologia Turbo Boost care dezvolta performantele procesorului de la 1.73GHz la 3.06GHz in cazul modelului Intel Core i7-820QM. Aceste facilitati sunt acompaniate de dotarile audio: difuzoarele Altec Lansing si EAX Advanced HD 4.0 care imbunatatesc experienta de joc prin adaugarea a 64 de efecte de sunet in cadrul titlurilor suportate. Nu in ultimul rand, seria ASUS G este echipata cu tastaturi iluminate de tip “chiclet”, binevenite jucatorilor nocturni.



Asus M60J – Simfonia performantelor multimedia

Fiind proiectat pentru a oferi ore intregi de divertisment, Asus M60J incorporeaza un ecran HD cu diagonala de 16 inci, care este pus in valoare de o placa grafica Nvidia GeForce GT 240M cu 1GB DDR3 VRAM. Imaginile redate sunt clare si au culori vibrante. In privinta sunetului, difuzoarele Altec Lansing certificate Dolby 2 Home Theater ofera o experienta audio cinematica ce adauga o nota de realism filmelor, clipurilor video si jocurilor. Utilizatorii au la dispozitie o capacitate de pana la 1TB pentru stocarea informatiilor personale si a fisierelor multimedia.

Asus M60J ofera aplicatia AI TouchMedia cu un panou de control intuitiv pentru redarea si gestionarea diverselor tipuri de materiale multimedia: clipuri, fotografii, muzica etc. Toata lumea va descoperi cat de simplu se pot crea liste de redare, edita fotografii si viziona filme si videoclipuri. Suportul pentru maini si capacul laptopului sunt acoperite cu aluminiu periat obtinut prin tehnologia Infusion. Suprafetele sunt rezistente la zgarieturile si la frecarile inerente pe parcursul unor operari indelungate. Asus M60J integreaza tastatura Chocolate, distinsa cu premiul pentru design red dot. Aceasta prezinta taste concave pentru o operare cat mai usoara, spatiul dintre ele fiind redus la minim pentru a impiedica acumularea de praf si pentru a imbunatati rezistenta la infiltrarea accidentala de lichide.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google