ATI Eyefinity - gaming pe 6 monitoare, sub DirectX 11

de Mina Hutterer | 11 septembrie 2009

Daca sistemele dual-monitor sunt inca departe de a deveni standardul in gaming, AMD/ATI priveste inainte spre combinatii de nu mai putin de 6 monitoare si lanseaza ATI Eyefinity pentru viitoarele sale placi Radeon cu suport DirectX 11.

Eyefinity este o functie care va permite PC-urilor sa se conecteze la sase monitoare HD cu o singura placa video. AMD afirma ca Eyefinity poate produce rezolutii care se apropie de claritatea optica pe care o ofera ochiul uman, adica rezolutii de 12 ori mai mari decat HD 1080p. La o rezolutie combinata, teoretica, de 268 de megapixeli, AMD afirma ca se obtine echivalentul rezolutiei unui arc de 90 de grade din campul vizual al ochiului uman.

Pe langa aspectul practic (mai buna organizare a spatiului de lucru), configuratia are insa un scop mult mai spectaculos: gaming-ul la rezolutii ultra HD pe sase monitoare simultan. Astfel, apare problema ramelor monitoarelor, care pot da o neplacuta senzatie de "grilaj" suprapus imaginii. AMD a luat in considerare si aceasta problema si a declarat ca va colabora cu Samsung Electronics pentru lansarea unei serii de monitoare cu rame ultra-subtiri si care vin echipate cu standuri concepute pentru pozitionarea mai multor monitoare in "formatie".

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google