LG a prezentat Smart Wine, smartphone-ul cu clapeta si ecran de 3,5 inch. Frumos, dar inutil
6/6154
calendar_month 22 Sep 2014, 12:11
LG a prezentat, in Coreea, terminalul mobil LG Wine Smart, care iese din tiparele actuale de design si ne intoarce in timp vreo zece ani printr-o carcasa de tip "flip", tastatura traditionala si display sensibil la atingere de 3,5 inch.

LG Wine Smart dispune de procesor quad-core la 1.2GHz, 1GB RAM si 4GB memorie interna. Cu alte cuvinte, specificatiile sunt mai mult decat modeste, dar este clar ca LG mizeaza pe design, unul bazat pe o reteta garantata in urma cu multi ani, dar depasita in mod clar astazi.

LG nu este prima companie care incearca sa propuna smartphone-uri bazate pe acest design "retro". Samsung lansa, in noiembrie anul trecut, modelul Samsung Galaxy Golden, terminal cu clapeta, doua ecrane touch de 3,7 inch, tastatura clasica si finisaje premium.

Smartphone-ul Samsung, care poate fi achizitionat si de pe piata locala cu aproximativ 3000 de lei, nu a beneficiat de vanzari de volum.
Noul LG Wine Smart va avea, probabil, aceeasi soarta, fiind destinat doar unei nise de consumatori.
Noul LG Wine Smart va deveni disponibil comercial, initial in Coreea de Sud, din 26 septembrie, dupa cum scrie Android Community.


Sondaj

Care e cel mai frumos stadion din Romania din cele nou construite?