Gionee a lansat oficial Gionee Elife E8: display de 6 inch, camera de 24MP si senzor de amprenta

calendar_month 10 Iun 2015, 18:09
Gionee a prezentat, astazi, noul sau smartphone de top, Gionee Elife E8, ce dispune de un ecran de 6 inch cu rezolutie QHD, senzor de amprenta si o camera de 24MP.
Elife E8 este identic din toate punctele de vedere cu X2 Soul Xtreme, anuntat ieri de catre brasovenii de la Allview. Desigur, mai corect ar fi sa spunem ca X2 Xtreme este un rebranding al Elife E8, insa, in mod ciudat, Allview vinde noul sau varf de gama la un pret mai mic decat originalul. Mai exact 2.199 lei, in timp de Gionee Elife E8 va costa 645 de dolari, echivalentul a peste 2.500 de lei (aici mai puneti si taxele de transport). De remarcat este insa ca Elife E8 va fi disponibil pe piata inca din 15 iulie (onorarea precomenzilor), in timp ce X2 Soul Xtreme nu va ajunge la cei care il rezerva decat incepand cu 15 august...

(foto: Allview)
Probabil ca stiti deja specificatiile X2 Soul Xtreme / Elife E8, dar nu strica sa le mai trecem inca o data in revista.
Terminalul dispune de un ecran AMOLED de 6 inch cu rezolutie de QuadHD (2560x1440p), ce ofera 490 ppi, se bazeaza pe un chipset Mediatek Helio X10, cu CPU octa-core pe 64biti la 2GHz si GPU Power VR G6200, are 3GB RAM si 64GB memorie interna (plus slot pentru carduri micro SD de pana la 128GB). Camera foto principala este de 24MP cu stabilizare optica a imaginii si blit dual LED / dual tone, si ofera, printre altele, AF, HDR, functie Lossless Zoom si filmare la rezolutie 4K.
Tot pe spatele telefonului, chiar sub camera foto, se afla senzorul de amprenta.
Camera frontala a Elife E8 este de 8MP si dispune de AF. Noul varf de gama al Gionee pare a fi single SIM, de altfel aceasta fiind probabil si singura diferenta fata de X2 Xtreme, care ofera doua sloturi pentru SIM. Noul flagship al chinezilor dispune de o baterie de 3.500 mAh si ruleaza Android 5.1.
Sursa: gsmarena
Noutati




