CEO-ul Nokia confirma reintrarea companiei pe segmentul smartphones in 2016

calendar_month 19 Iun 2015, 12:05
Nokia a confirmat, in sfarsit, ca va reintra pe piata telefoanelor mobile inteligente incepand cu anul viitor, insa revenirea pe acest segment ascunde un detaliu care s-ar putea sa nu placa multor fani ai brandului.
CEO-ul Nokia, Rajeev Suri, a declarat, pentru revista germana Manager Magazin, ca Nokia va propune in 2016 noi smartphone-uri, insa nu a dat detalii legate de sistemul de operare pe care compania il va folosi.
(Rajeev Suri CEO NOKIA - foto NOKIA.com)
Cel mai probabil, vorbim despre Android, ca o prima optiune pentru finlandezi. Si pentru ca spuneam ca revenirea pe piata smartphones a Nokia nu este tocmai ceea ce speram, se pare ca primele telefoane mobile inteligente ale finlandezilor de dupa tranzactia cu Microsoft vor fi produse de catre Foxconn, sub licenta Nokia. Mai exact, Nokia se va ocupa de R&D-ul terminalelor si isi va pune numele pe acestea, dar nu le va produce in-house. Prin urmare, finlandezii vor pastra strategia pe care am vazut-o deja odata cu lansarea primei tablete Nokia cu Android, Nokia N1.

CEO-ul companiei a mai precizat ca are in vedere colaborarea cu mai multi parteneri pentru urmatoarele smartphone-uri Nokia.
Cand anume va fi lansat pe piata primul smartphone Nokia din "era" post-Microsoft? Nu inainte de a doua jumatate a anului viitor.
Va reamintim ca Nokia a vandut in 2013 divizia de telefoane mobile catre Microsoft, iar tranzactia stipuleaza ca finlandezii nu pot produce (si nici licentia alte companii pentru a produce) smartphone-uri pana in trimestrul al doilea, 2016.
Sursa: Manager Magazin via Gsmarena
Noutati




