Cate iPhone-uri produce Foxconn pe zi pentru a acoperi cererea imensa?

calendar_month 17 Sep 2014, 17:55
Reprezentantii Foxconn, principalul partener al Apple pentru asamblarea noilor iPhone 6 si iPhone 6 Plus, spun ca in fabricile companiei se lucreaza non-stop pentru acoperirea precomenzilor inregistrate de Apple, scrie Wall Street Journal.
In acest moment, pe cele peste o suta de linii de asamblare ale Foxconn din Zhengzhou se lucreaza fara intrerupere. "In fiecare zi, de pe linia de productie ies 400.000 de unitati iPhone 6 si 140.000 de iPhone 6 Plus, cel mai mare volum de productie inregistrat de fabrica de la infiintare, dar inca nu am reusit sa acoperim cererea din partea Apple", a declarat pentru WSJ o sursa din cadrul Foxconn.

In acelsi timp, compania chineza nu a reusit sa puna la punct toate liniile de asamblare pentru modelul de iPhone cu display de 5,5 inch, iar lucrurile nu sunt deloc imbucuratoare pentru Apple, in conditiile in care Foxconn este singurul partener care fabrica iPhone 6 Plus.
Aceeasi sursa din cadrul Foxconn a mai adaugat ca probleme mari exista si din cauza numarului mic de ecrane de 5,5 inch livrate la standardele de calitate cerute de Apple. Astfel, pentru iPhone 6 Plus volumul de display-uri care ajung pe linia de asamblare acopera doar 50% din capacitatea de productie actuala.
In cazul modelului de 4,7 inch procentul de display-uri care nu se ridica la standardele cerute este de doar 15%.
Sursa WSJ
Noutati




