hit.ro  »  Gadgeturi  »  Telefoane mobile  »  Alcatel One Touch XPop ajunge in Romania prin Cosmote - ecran de 4,5 inci si Android Jelly Bean

Alcatel One Touch XPop ajunge in Romania prin Cosmote - ecran de 4,5 inci si Android Jelly Bean

calendar_month 01 Iul 2013, 14:00
Operatorul Cosmote Romania a anuntat astazi lansarea pe piata locala a unui nou device din noua gama de smartphone-uri a producatorului Alcatel. Este vorba despre Alcatel One Touch XPop, un smartphone cu specificatii modeste, dar care este disponibil la un pret care i-ar putea tenta pe multi utilizatori.

Cel mai mare avantaj oferit de Alcatel One Touch XPop este dimensiunea ecranului - 4,5 inci - cu o rezolutie qHD (960 x 540p) si o densitate a pixelilor per inch de 245.
Noul smartphone prezent pe piata prin Cosmote, atat la "liber" cat si cu abonament, ofera un procesor dual-core la 1GHz, 4 GB spatiu intern de stocare si 512 MB RAM. Terminalul are o camera foto principala de 5MP capabila de inregistrare video 720p la 30fps si ruleaza Android Jelly Bean.

Smartphone-ul se bazeaza pe o baterie de 1800 mAh despre care producatorul afirma ca poate oferi pana la 16 ore de convorbiri in reteaua 2G si 8,5 ore in 3G. In standby, bateria dureaza pana la 700 de ore in retea 2G, respectiv 400 de ore in 3G.
Noul telefon este disponibil in Romania in exclusivitate in magazinele Cosmote si Germanos, la un pret de 649 de lei fara abonament si la 1 leu cu Cosmote Smart XL (abonament de 37.20 euro pe luna).
Sursa: Cosmote Romania