Modbook Pro X, tableta hibrid cu OS X Yosemite si hardware de MacBook Pro

calendar_month 31 Iul 2014, 11:00
Despre o tableta de mari dimensiuni cu sistem de operare OS X se vorbeste de ceva vreme, multi utilizatori visand la o astfel de combinatie care ar putea aduce intr-un singur device cele mai bune caracteristici ale Mac si iPad. Apple nu va face un astfel de pas, pentru ca din punct de vedere business este total gresit, dar Modbook Pro X ar putea reprezenta o alternativa excelenta.

Modbook Pro X va veni in mai multe configuratii hardware, inclusiv cea de top regasita pe cea mai recenta linie MacBook Pro, ce include procesorul Intel Core i7 la 2,8Ghz. Tableta Modbook Pro X suporta, de asemenea, pana 32GB RAM si stocare de 2TB.
Interesant este ca design-ul device-ului cuprinde si cateva butoane fizice pe spatele carcasei, care pot fi programate de utilizator si pot fi folosite pentru o operare cat mai flexibila a dispozitivului.
Tableta are si o tastatura cu functie de suport pentru Modbook Pro X care o transforma intr-un laptop. Ar mai fi de spus ca display-ul este unul care are digitiser de la Wacom, astfel ca tableta vine la pachet si cu un Stylus dedicat.
Ceea ce ne place mai putin la proiectul Modbook Pro X care se afla in plina campanie de atragere de fonduri pe Kickstarter, este pretul. In configuratie de baza, tableta-hibrid va costa 3.999 dolari. Nici nu are rost sa ne gandim cam cat ar putea sa coste versiunea de top...

Sursa: Ubergizmo
Noutati




