Google vrea sa lanseze in acest an un netbook hibrid de 7 inci

calendar_month 03 Apr 2013, 12:30
Google ar putea recurge la o miscare interesanta in acest an, daca informatiile care vin de la DigiTimes se confirma. Gigantul internetului vrea sa lanseze un nou tip de produs bazat pe Android, respectiv un hibrid tableta-netbook cu ecran de 7 inci.
Potrivit sursei citate de Phandroid, netbook-ul Google nu va rula Chrome OS, desi poate fi incadrat in categoria mini laptopurilor cu ecran sensibil la atingere, ci va folosi chiar Android. Cu alte cuvinte, consumatorii vor putea opta pentru o solutie destul de completa din punct de vedere hardware, daca ca device-ul va avea tastatura fizica specifica micilor netbook-uri, ecran tactil de 7 inci specific tabletelor si va oferi acces nelimitat la Google Play, magazinul de aplicatii al companiei.
Potrivit Digitimes, de proiectul noului netbook touchscreen se ocupa Sundar Pichai, omul care a preluat conducerea diviziei Android, dupa "promovarea" lui Andy Rubin.
Cei de la DigiTimes mai spun ca noul produs al Google ar putea ajunge pe piata in trimestrul trei sau chiar spre sfarsitul anului. Subiectul merita urmarit, asa ca vom reveni cu update-uri pe masura ce vom afla noi detalii.
Sursa Foto: Engadget
Noutati




