Fisheye Nikkor, obiectivul foto de 100.000 de lire
calendar_month 25 Apr 2012, 14:44
Unul dintre cele mai scumpe obiective foto din lume, Fisheye-Nikkor 6mm f/2.8, a fost scos la vanzare la Londra pentru un pret exorbitant. Produs in 1970, obiectivul Nikon poate fi folosit pentru a fotografia la unghiuri de vizualizare de 220 de grade.
Produse in serie limitata, obiectivele Nikon sunt capabile sa vada in spate, depasind campul de 180 grade, lucru ce justifica pentru multi colectionari pretul exorbitant de 100.000 lire, scrie Engadget.
Obiectivul urias face ca orice camera foto sa para accesoriul atasat si cantareste 5,2 kg. Prezentat la Cologne, in 1970, obiectivul a devenit o raritate in ultimii ani, iar ultimul astfel de model intact a fost vandut contra sumei de 34.000 de dolari.
Doar cateva sute de obiective Fisheye-Nikkor 6mm f/2.8 au fost fabricate inainte de abandonarea proiectului, iar rolul lor initial urma sa fie folosirea in cercetare si in industrie.
Noutati