Canon EOS 1200D, lansat in Romania cu elicopterul (deja-vu)
1/16104
calendar_month 12 Feb 2014, 20:39
Canon a organizat in aceasta dupa-amiaza un eveniment inedit pentru lansarea oficiala in Romania a noului DSLR entry-level Canon EOS 1200D.
Aparatul a fost adus la locul desfasurarii evenimentului (Crystal Tower din Bucuresti) cu elicopterul, alegere care ne aminteste (inevitabil) de o alta lansare similara, organizata de Samsung la prezentarea flagship-ului Samsung Galaxy S4, in 2013.


Ca si predecesorul sau, EOS 1200D este dedicat segmentului de utilizatori care fac pentru prima data pasul spre un DSLR si care se vor simti initial mai confortabil prin utilizarea multitudinii de setari prestabilite oferite de noul aparat.

Canon 1200D dispune de un senzor CMOS de 18 MP, procesor Digic 4, ISO intre 100 si 6400 (digital pana la 12.800) si beneficiaza de sistemul de focalizare in noua puncte (familiar deja multora dintre voi). Noul EOS 1200D filmeaza FullHD la 30p, are un display de 3 inci si blit incorporat. Aparatul are o greutate de 480 de grame si va deveni disponibil comercial in Romania in martie, la un pret (kit cu obiectiv standard 18-55mm) de aproximativ 2000 de lei.

Odata cu lansarea noului EOS 1200D, Canon a prezentat si o aplicatie dedicata smartphone-urilor, Companion, si care se traduce, de fapt, printr-un ghid interactiv pentru utilizatori ce poate fi accesat direct de pe telefonul mobil.

Aplicatia ofera explicatii despre configuratia butoanelor si setarea functiilor aparatului.
Vom reveni cu detalii si, posibil, un review pentru EOS 1200D, in viitorul apropiat.
Nu doar Canon 1200D a fost anuntat astazi de companie. Canon a mai lansat inca sapte camere foto din gamele IXUS si PowerShot si blitzul Macro Ring Lite MR-14EX II, dedicat pasionatilor de macrofotografie, dar asupra acestor produse ne vom concentra intr-un articol viitor.