Review HIT.ro - iPad 2 (inca) regina tabletelor

calendar_month 02 Mar 2012, 09:35
Cum facem testele? Folosim o saptamana cate un gadget, dupa care va impartasim si voua exeperienta pe care am avut-o cu device-ul respectiv.
Hit.ro a testat in ultima saptamana iPad 2 (16GB - Wi-Fi) de la Apple. Am pornit de la intrebarea: "Merita sa mai cumperi, la un an dupa lansare, o astfel de tableta?". Ramane iPad-ul 2 cea mai avansata si mai usor de utilizat tableta de pe piata? Si, pentru ca tot se lanseaza urmatoarea generatie iPad pe 7 martie, mai renteaza sa dai banii de iPad 2?
Constructie si aspect
iPad 2 nu se deosebeste aproape cu nimic din punct de vedere al designului de prima versiune a tabletei Apple. Doar grosimea (8,8 mm fata de 13,4 mm prima versiune) si camerele foto prezente pe iPad 2 ar putea fi numite schimbari de design.
In rest, totul a ramas la fel ca la prima versiune. Calitatea constructiei este una desavarsita, asa cum se poate spune despre mai toate produsele Apple, iar din acest punct de vedere nu avem ce comenta mai mult.

Hardware
iPad 2 a reprezentat pentru Apple primul pas in lumea tabletelor multi-core. iPad 2 beneficiaza de un procesor dual-core 1 GHz Cortex-A9, care este ajutat la randul lui de un GPU PowerVR SGX543MP2 si de 512 MB RAM.
Este de ajuns pentru ca iOS 5x sa ruleze impecabil, fara niciun fel de lag-uri. In timpul testelor, toate aplicatiile, atat cele native iOS 5, cat si cele instalate de noi ulterior au functionat impecabil.

Butoanele iPad 2 sunt pozitionate la fel ca la iPad 1 asa ca nu vom insista pe acest subiect.
Tableta are un singur difuzor.

Display
Ecranul iPad 2 este probabil ceea ce ai nevoie de la o tableta PC. Nu te da pe spate, cum se spune, dar nici nu te dezamageste.

Rezolutia display-ului de 9,7 inci este de 1024x768 pixeli, ca si in cazul primului model de iPad. De apreciat in cazul iPad2 este vizibilitatea din majoritatea unghiurilor in care privesti tableta. Nu veti avea probleme cu ecranul indiferent de cum veti tine tableta.
Software si aplicatii
iPad 2 vine "la pachet" cu ceea ce stiti deja ca se gaseste pe un iPad, prima generatie. Fara AppStore, utilizarea tabletei se limiteaza la browsing pe net, ascultat muzica, vizionat filme, luat notite, organizare calendar, mail, youtube.
In plus, iPad 2 are o aplicatie preinstalata pentru camera foto frontala, denumita FaceTime, dar si Photo Booth, un software care functioneaza tot cu ajutorul camerei frontalei si prin care puteti aplica o serie de efecte fotografiilor. Cele doua aplicatii nu sunt impresionante sub niciun aspect, mai ales ca utilziarea camerei foto VGA (frontale) dezamageste.

Una dintre functiile extrem de utile cu adevarat este Split Screen, care imparte tastatura virtuala a iPad-ului in doua, astfel incat scrierea pe tableta se face mult mai usor.
Ne-a placut foarte mult modul simplu, prin drag, in care se face trecerea de la tastatura compacta la cea impartita.
Despre AppStore si ceea ce ofera el in materie de aplicatii, probabil ca stiti deja foarte multe.
Nu mai trebuie spus decat ca aveti cu siguranta de unde alege orice tip de aplicatie sau joc (inclusiv free) pentru completarea capabilitatilor tabletei.
Audio
La capitolul audio, Apple joaca pe aceeasi carte ca si in cazul iPad prima generatie. iPad 2 vine cu playerul deja consacrat pe dispozitivele iOS, iar transferul si organizarea de muzica se fac prin iTunes.
Calitatea audio este foarte buna si nu va dezamagi fanii Apple care utilizeaza o pereche de casti de calitate. Sunetul pe difuzorul tabletei este si el decent, daca va multumiti cu modul mono.
Foto si video - dezamagitoare
Despre camera Facetime a iPad 2 am vorbit ceva mai sus. Se poate spune ca Apple s-a zgarcit din acest punct de vedere, pentru ca de la un device premium nu te astepti sa fie dotat cu o camera VGA, nici macar daca vorbim despre cea frontala, dedicata in principal apelurilor video pe internet.
Nici camera foto principala a iPad 2 nu poate scapa de critici. Nu ne-a placut, nu este nici pe departe ceea ce ar trebui sa fie!
Fotografiile realizate cu iPad 2 au zgomot cam oriunde fotografiezi si oricat de luminat ar fi mediul respectiv.
Pe scurt, cu 1 MP, atat cat are camera foto principala a iPad 2, Apple a ales gresit. Pe parte video, aceeasi camera este capabila totusi sa filmeze la 720p si 30 fps, insa calitatea clipurilor nu este demna de o tableta care costa peste 2000 de lei.

Plusuri:
Ecranul este din toate punctele de vedere ideal pentru o tableta si raspunde foarte bine la toate gesturile;
Procesorul este destul de puternic pentru a face fata oricaror cerinte software pe segmentul tablete, iar deshiderea aplicatiilor este foarte rapida;
Autonomia bateriei este excelenta, aproximativ zece ore de functionare activa;
Pretul de 2100 lei (varianta 16GB Wi-Fi) este rezonabil pentru clasa din care face parte tableta;
Minusuri:
Camera foto este extrem de slaba;
Ecranul este un adevarat magnet de amprente;
Pachetul de baza cu care vine iPad 2 este sarac: cablu de date si incarcator;
Folosirea exclusiva a iTunes pentru organizarea de continut multimedia pe tableta;
Pretul accesoriilor iPad este foarte mare;
Concluzie:
Daca ai folosit pana acum o alta tableta mai ieftina (cu Android, sa spunem, si cu procesor similar ipad-ului - Tegra 2, de exemplu) si nu te-ai "jucat" deloc cu un iPad, device-ul s-ar putea sa nu te impresioneze foarte mult.
In fond si tableta ta cu ecran capacitiv ruleaza fluent aplicatiile, are o capacitate de stocare generoasa, un ecran cu rezolutie de 1024X... etc. Dupa doua zile de utilizare exclusiva a iPad-ului, vei descoperi, insa, ca parca totul merge mai bine pe tableta asta. Iar dupa trei, patru zile, vei lua in mod cert decizia sa iti cumperi un iPad 2, mai ales ca se anunta scaderi de pret odata cu lansarea de saptamana viitoare a urmatoarei generatii a tabletei PC de la Apple.
Unde este avantajul iPad 2? In simbioza dintre hardware si software si in felul in care Apple urmareste intotdeauna compatibilitate totala intre software-ul si hardware-ul device-urilor proprii.

Noutati




