hit.ro  »  Comunicatii  »  Telefonie  »  Vodafone extinde reteaua Open RAN comerciala din Romania, in parteneriat cu Samsung

Vodafone extinde reteaua Open RAN comerciala din Romania, in parteneriat cu Samsung

calendar_month 22 Feb 2024, 13:50


Vodafone Romania extinde, in parteneriat cu Samsung, proiectul de retea Open RAN, testat anul trecut, cu noi site-uri in 20 de orase din tara, pentru furnizarea de servicii de retea stabile si de inalta calitate pentru clientii Vodafone.

 Samsung pune la dispozitia Vodafone software RAN multi-RAT (multi-Radio Access Technology – tehnologie care permite dispozitivului conectarea simultana la cel putin o celula de retea), solutii de automatizare si echipamente radio triplu-banda, precum si echipamente radio 5G care suporta Multiple Input Multiple Output masiv. Echipamentele radio triplu-banda de la Samsung combina benzile de frecventa de 700MHz, 800MHz si 900MHz intr-o singura banda radio compacta care furnizeaza acoperire multi-spectru pentru serviciile 2G, 4G si 5G, ceea ce asigura retelei capacitate si flexibilitate crescute, dar si eficienta energetica. In plus, este util dezvoltarii serviciilor Internet of Everything (IoE), comunicatiilor machine-to-machine (M2M) si serviciilor de voce in roaming in Europa.

Nicolae Vilceanu, Chief Network Officer, Vodafone Romania, declara: „Tehnologia Open RAN ne deschide noi orizonturi pentru extinderea retelelor si imbunatatirea capacitatii lor. Pe masura ce vom vedea  Inteligenta Artificiala generativa, dar si alte tehnologii emergente devenind parte integranta din serviciile oferite de companii si sectorul public, reteaua are nevoie sa fie ea insasi inteligenta, sigura, adaptabila si capabila sa integreze din mers inovatiile din domeniu si cu un consum de energie cat mai redus. In plus, pentru operatori face mult mai simpla si mai eficienta din punctul de vedere al costurilor de instalare si intretinere partajarea retelelor in zone izolate.”

 Julia Kim, presedinte Samsung Romania si Bulgaria declara: „Prin colaborarea continua cu Vodafone, Samsung redefineste standardele inovarii in industria telecomunicatiilor. Implementarea solutiilor noastre in Romania marcheaza o etapa decisiva in evolutia retelelor, deschizand noi orizonturi catre performanta si eficienta. Ne angajam sa furnizam tehnologii avansate si solutii de varf, contribuind astfel la transformarea digitala a retelelor din Romania.”

 In luna octombrie a anului trecut, Vodafone si Orange au anuntat efectuarea cu succes a primelor apeluri 4G pe o retea comerciala Open RAN partajata intr-o zona rurala de langa Bucuresti, alaturi de Samsung, Dell Technologies si Wind River.

Anuntul de astazi vine in urma testelor de succes pe care Vodafone le-a inceput alaturi de Samsung si alti parteneri anul trecut in Romania.

 Vodafone se numara printre primele companii care si-a construit un ecosistem puternic de vendori Open RAN, inclusiv prin integrarea de hardware si software multi-vendor in infrastructura sa si, mai recent, a unei arhitecturi pe baza de componente realizate cu tehnologii bazate pe siliciu.

In Romania, Vodafone colaboreaza cu parteneri diversi, printre care Samsung, pentru implementarea de statii de baza radio 2G, 4G si 5G (pentru transmiterea traficului generat de catre clienti conectati la reteaua de acces spre reteaua core), cu Dell Technologies pentru serverele Dell PowerEdge concepute pentru traficul Open RAN si cu Wind River pentru software Containers as a Service (CaaS), cunoscute si ca software pentru nivelul de abstractizare.

 Proiectul, pe langa faptul ca este o continuare a proiectelor de retea Open RAN comerciala partajata derulate cu succes anul trecut, completeaza seria de proiecte similare efectuate de Vodafone in Europa, precum si implementarea Open RAN pe 2500 de site-uri Vodafone din Marea Britanie, inceputa in august 2023.



 In retelele Open RAN, spre deosebire de site-urile mobile traditionale, bazate pe echipamentele unui singur furnizor, functiile software sunt decuplate de cele hardware, ceea ce permite o mai mare libertate de alegere dintre diversi vendori si genereaza beneficii legate de eficienta energetica si acces mai rapid la inovatii software. Beneficiile pentru clienti sunt o retea mobila mai rapida, care poate fi scalata virtual in situatii de trafic crescut, eficienta in privinta costurilor si acces mai rapid la servicii bazate pe cloud. Pentru operatori, creeaza premisele reducerii costurilor prin partajarea tuturor componentelor hardware (unitati radio si infrastructura cloud) concomitent cu gestionarea independenta a componentei software pe o infrastructura cloud comuna. Astfel, fiecare furnizor isi poate gestiona capacitatea retelei si poate gandi servicii adaptate nevoilor clientilor intr-un mediu sigur in care datele operatorilor sunt izolate si protejate.

 Pe viitor, flexibilitatea superioara a tehnologiei Open RAN va maximiza beneficiile retelelor 5G autonome (5G Standalone- 5GSA), permitand modernizarea retelei core, dar si a antenelor. O retea 5GSA va asigura latenta redusa in utilizarea aplicatiilor diverse si „network slicing”, respectiv o impartire a retelei in functie de aplicatiile folosite, utila pentru revitalizarea industriei in Europa.





 

Sondaj

Care credeti ca e cel mai bun sistem de operare pentru telefoane?