Cum trebuie sa participe in mod profesionist Romania la targurile internationale de turism
3/36669
calendar_month 14 Mai 2024, 16:15


► Decizia finala a listei targurilor ar trebui sa fie facuta cu mai mult profesionalism si sa fie alocat un timp mai indelungat de analiza
► Care trebuie sa fie etapele participarii la targuri
► Gheorghe Fodoreanu: AI (inteligenta artificiala), pe acest subiect, este partizanul nostru, oferindu-ne informatii relevante si sprijin

”Este imbucurator ca Romania va fi prezenta la o serie de targuri internationale de turism in 2024 si 2025. Aceasta initiativa vine in contextul in care Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului (MEAT) incepe sa acorde o atentie deosebita organizarii si promovarii participarii tarii noastre la evenimentele de profil, incercand sa organizeze participarile din timp. Insa, timpul acordat breslei profesionistilor asupra alegerii acestor targuri ramane scurt, de cateva zile. Decizia finala a listei targurilor ar trebui sa fie facuta cu mai mult profesionalism si sa fie alocat un timp mai indelungat de analiza”, declara Gheorghe Fodoreanu, om de turism cu o experienta de 50 de ani in domeniu, fost presedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). 

Profesionalism si dezvoltare

Lista cu cele 37 de targuri selectate acopera o gama larga de manifestari complexe, care vizeaza promovarea industriei turistice a Romaniei. Bineinteles, bunastarea unei tari este strans legata de bogatia creata de populatie. In acest sens, accesarea fondurilor europene si exportul de servicii (in special incoming) joaca un rol determinant in dezvoltarea economica si culturala a tuturor judetelor Romaniei. Totodata, investitiile minime sau aproape inexistente ale statului trebuie sa fie corectate, iar o politica inteligenta de facilitare a investitiilor in structurile turistice (hoteluri, pensiuni, restaurante etc.) este esentiala. De asemenea, trebuie sa avem o politica fiscala adecvata, sa acordam credite pe termen lung si sa mentinem calitatea obiectivelor turistice, considera Gheorghe Fodoreanu.

Reguli si reflexe de comportament

Lista cu targuri, aparuta ”ca din spuma marii”, poate fi discutata si evaluata mai bine dupa stabilirea si acceptarea unor reguli si reflexe de comportament care se regasesc pe piata de mult timp.

Etapele organizarii unui targ international

In primul si in primul rand, este nevoie de respectarea  termenelor de plata impuse de organizatorii de targuri. Organizarea, derularea, evaluarea participarii la targuri trebuie sa tina seama de trei etape:

1. Perioada dinaintea targului: Aceasta etapa trebuie dedicata unei ofensive pe piata media, prin implicarea grupurilor de presa, bloggeri si emisiuni TV. Invitatii din tara unde se desfasoara targul vor contribui la promovarea participarii Romaniei.

2. In timpul targului: Pe langa stand, trebuie sa organizam o serie de activitati ofensive de promovare care sa atraga atentia asupra destinatiei Romania:

► Publicitate clasica prin afise si postere pe mijloacele de transport.
► Publicitate pe documentele targului (planul expozitiei, harta, interiorul salii de expozitie etc.).
► Participarea la evenimentele de comunicare propuse de organizatori, inclusiv concursuri si festivitati de premiere.

3. Dupa targ: Grupurile de lideri ai operatorilor locali interesati de destinatie vor fi invitati in Romania. Doar dupa ce vom avea raspunsurile la acest proiect de participare, putem stabili bugetul anual final.



Criterii de selectie a targurilor:

Participari obligatorii ale Romaniei la urmatoarele targuri: World Travel Market (Londra), IFTM-TOP RESA (Paris), FITUR (Madrid), ITB BERLIN, Milano, New York, Japonia, China.

Crearea de produse, programe multinationale si interese comune de promovare regionala cu tarile vecine, respectiv Bulgaria, Serbia, Ungaria si Moldova.

Fondatorul Comisiei de Incoming a ANAT, Gheorghe Fodoreanu, considera, de asemenea, ca este extrem de importanta o colaborare cu INS (Institutul National de Statistica). Pentru a lua decizii corecte, trebuie sa ne bazam pe date statistice exacte, in conformitate cu realitatea comerciala. Iata cateva aspecte importante:

Numarul de turisti si innoptari pe an: Aceste cifre reflecta interesul pentru destinatia noastra, cifre esentiale pentru deciziile ministerului de resort referitoare la cheltuirea bugetului alocat pentru participarea la targuri.

Cu cat avem mai multi turisti si innoptari, cu atat participarea noastra la targuri devine mai relevanta.

Contravaloarea total finala a incasarilor din turism – incoming – export de servicii este un indicator esential pentru evaluarea aportului in contextul Produsului Intern Brut. Cifra actuala este departe de potentialul tarii noastre. Aceasta reprezinta suma totala a veniturilor generate de turisti si este un factor determinant in calcularea procentajului de participare al incomingului in Produsul Intern Brut (PIB).

Criterii de acordare a fondurilor: ”Dupa ”topaiala” referitoare la minimis, ar trebui sa se stabileasca de pe acum criteriile de acordare. Propun o formula simpla: sa luam in considerare numai sumele incasate prin intermediul bancilor, conform facturilor depuse, indiferent de contravaloarea acestor facturi – o abordare simpla, transparenta si eficace. Imaginea participarii Romaniei la targurile internationale de turism este un mijloc de mentinere a comunicarii cu Diaspora, de mentinere a mandriei nationale si, de ce nu, o motivatie puternica pentru a determina Diaspora sa revina in tara. Aceste motivatii esentiale ar putea determina turistii sa revina in tara. AI (inteligenta artificiala), pe acest subiect, este partizanul nostru, oferindu-ne informatii relevante si sprijin in demersurile noastre”, conchide Gheorghe Fodoreanu.