► Pe litoral exista 51 de hoteluri all inclusive, cu 23.746 de locuri de cazare, in crestere cu 28% fata de anul trecut
► Dintr-un total de 4.000 de unitati de cazare, in acest an litoralul romanesc are 387 de hoteluri: opt hoteluri de 5*, 81 de 4*, 210 de 3*, 73 de 2* si 15 de 1*
► Rezervarile tip ”inscrieri timpurii” pentru primele doua luni au fost in medie cu 25% mai mari fata de perioada similara a anului trecut
Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT), in parteneriat cu patronatele din industrie, reunite sub umbrela Organizatiei de Management al Destinatiei - (OMD) Judetul Constanta, organizeaza, in perioada 29.05 - 02.06.2024, Mega Infotripul sezonului 2024 pe Riviera Romaneasca, eveniment care isi propune sa puna in valoare noutatile aparute pe litoral. In acelasi timp, cei peste 300 de agenti de turism si jurnalisti din tara vor vizita hotelurile care s-au bucurat de investitii si modernizari in calitatea serviciilor.
Vor fi organizate doua evenimente pentru mass-media, respectiv in partea de sud a litoralului un workshop in care vor fi prezentate noutatile sezonului estival 2024 pentru destinatia Riviera Sud – Mangalia, iar in partea de nord a litoralului, o conferinta de presa la care vor participa, in calitate de co-organizatori: Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, OMD Judetul Constanta, OMD Mamaia Constanta, FPTR - Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc, FIHR - Federatia Industriei Hoteliere din Romania, FPIOR - Federatia Patronatelor din Industria Ospitalitatii, Organizatia Patronala Mamaia Constanta, Patronat Marea Mamaia Constanta, Asociatia Patronala Resto Constanta, OPTBR - Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania si Aeroportul International Mihail Kogalniceanu Constanta. Printre temele abordate se vor afla principalele proiecte in curs de realizare, dar si cele viitoare, precum si calendarul de evenimente pentru sezonul 2024.
In 2023, industria turismului din Romania a reprezentat 4,19% din PIB-ul tarii, fata de 2,98% cat a avut pondere in 2019, considerat an de referinta pentru turism. In acelasi timp, Romania a depasit anul 2019 cu 0,28% in ceea ce priveste sosirile in unitati clasificate de cazare, conform Institutului National de Statistica (INS).
Riviera Romaneasca pastreaza trendul ascendent, rezervarile pentru primele doua luni, fata de perioada similara a anului trecut, fiind in medie cu 25% mai mari. Programele "Inscrieri Timpurii" s-au bucurat de un interes major, rezervarile pornind inca din toamna anului trecut cu reduceri de pana la 60% din tariful pachetelor de baza. La acest lucru au contribuit si voucherele de vacanta a caror valoare in 2023 a fost de aproape doua miliarde de lei, 95% dintre acestea fiind deja decontate.
Tarifele pe riviera romaneasca au crescut in medie cu 10-15%, dar unele hoteluri le-au pastrat pe cele din 2023. Astfel, pretul mediu al unui sejur pe litoral este de 2.250 de lei, fata de 1.750 de lei, cat a fost anul trecut, cu o durata medie a sejurului de 4,5 nopti.
Turistii sunt mai atenti la bugetul alocat pentru vacanta si la raportul calitate/pret, preferand unitati clasificate superior, cu facilitati suplimentare. Hotelurile cu servicii all inclusive sunt preferate pentru 2024, in acest moment existand pe litoral 51 de hoteluri de acest tip, cu 23.746 de locuri de cazare, in crestere cu 28% fata de anul trecut.
Pe Riviera Romaneasca sunt disponibile in acest an 4.000 de unitati de cazare clasificate, conform Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, cu 155.927 de locuri de cazare, in crestere cu 15% fata de 2023. Acestea reprezinta 25% din numarul total de locuri din Romania.
A crescut fata de 2023 numarul de hoteluri pe litoral, in acest an fiind 387 fata de 292 in 2023, cu urmatoarele clasificari: opt hoteluri de 5*, 81 de 4*, 210 de 3*, 73 de 2* si 15 de 1*.
Numarul turistilor sositi in vacanta pe litoral a crescut in 2023 la 1.573,9 mii de persoane, cu 8,2% mai mult fata de 2022, conform Directiei Judetene de Statistica Constanta. In acelasi timp, innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica au fost de 5.203,1 mii in 2023, cu 9,4% mai multe decat cele din 2022.
In acelasi timp, numarul turistilor sositi in primele doua luni ale anului 2024 a fost de 44,2 mii de persoane, fata de 41,2 mii de persoane in perioada ianuarie - februarie 2023, inregistrandu-se o crestere de 7,3%. Turistii straini, in numar de 4.163 persoane, sositi in primele doua luni ale anului 2024, sunt cu 0,7% mai multi decat cei sositi in perioada ianuarie-februarie 2023 (4.134 persoane) si detin o pondere de 9,4% in totalul turistilor. Cei mai numerosi straini care au vizitat Constanta in primele doua luni din 2024 sunt cei din Statele Unite ale Americii (698 persoane), urmati de cei din Turcia (450 persoane).
Statiunile preferate de turistii romani sunt, in ordine: Mamaia si Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Saturn, Cap Aurora, Costinesti, Vama Veche, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia.
In 2024 se mizeaza pe o implicare a OMD-urilor locale si a OMD Judetul Constanta, parteneriat public privat si reteta de succes pentru dezvoltarea si punerea in valoare a statiunilor de la Marea Neagra.
”Pentru noi, cel mai important este ca am lucrat impreuna, ANAT si Patronatele hoteliere si OMD-urile de pe Litoral, la acest Proiect. Este primul proiect impreuna, si urmatoarele vor fi mai bune si mai eficiente. Vrem sa aratam ca Litoralul, desi "atacat" de multi, este mult mai bun decat percep sau sustin anumite voci! Avem multe de rezolvat: plaje, parcari, agrement, dar impreuna vom reusi!”declara Alin Burcea, presedinte ANAT.
”Suntem onorati sa avem oaspeti la cel mai mare Infotrip al verii de pe litoralul romanesc atat de multi agenti de turism si jurnalisti. Obiectivul principal al evenimentului este promovarea statiunilor de la malul Marii Negre si evidentierea ofertelor diverse, subliniind disponibilitatea noastra de a oferi experiente de neuitat turistilor. Riviera Romaneasca se pregateste sa-si arate farmecul. Ne propunem sa insuflam incredere vizitatorilor si sa-i incurajam sa aleaga litoralul romanesc. Ne dorim ca acest eveniment sa devina o traditie in fiecare an, astfel ca ne angajam in misiunea de a prezenta ce este mai bun pe litoralul romanesc si de a le oferi amintiri de durata tuturor celor care ne viziteaza”, declara Enache Bucovala, presedintele OMD Judetul Constanta.