Asociatia Club Sportiv Nautic Titanii anunta Cupa Titan la caiac-canoe 2024, care va avea loc pe data de 20 iulie, pe lacul Titan din parcul Alexandru Ioan Cuza, Bucuresti.
Competitia este una cu traditie in Bucuresti si se adreseaza atat sportivilor de performanta, cat si sportivilor amatori.
Concursul include si probe de para-canoe pentru sportivii paralimpici care se pregatesc pentru a participa la prima proba oficiala din cadrul Campionatului National.
Evenimentul include 6 categorii de concurs:
1. Caiac sprint 200 m, pentru sportivii de performanta, masculin si feminin: K1 U12, K1 cadeti (13-14 ani), K1 juniori 2 (15-16 ani), K1 juniori 1 (17-18 ani) si K1 seniori (19-35 ani);
2. C1 canoe, juniori, masculin si feminin;
3. Para-canoe, masculin si feminin;
4. Caiac tura amatori, 1000 m, K1 tura open, 19 ani +, masculin si feminin;
5. Dragon boat mixt, 200 m
6. Vasleste fara padela, open, masculin si feminin.
Inscrierea la toate categoriile de concurs este gratuita, atat pentru copii, cat si pentru adulti.
Formularul de inscriere, programul si toate detaliile evenimentului se gasesc pe pagina competitiei, aici: https://www.kayakchampions.ro/cupa-titan
Cupa Titan a fost creata pentru a promova si dezvolta comunitatea de caiac-canoe din zona Bucuresti, oferind posibilitatea sportivilor de performanta de a-si testa nivelul de pregatire pentru campionatele nationale. In acelasi timp, cursele dedicate sportivilor amatori au ca scop cresterea popularitatii acestei discipline sportive in randul publicului larg, prin promovarea beneficiilor pe care le ofera.
Cupa Titan face parte din “Campioni in caiac - Titan”, proiect finantat de Primaria Sectorului 3, prin fonduri nerambursabile de la bugetul local.