Retail inteligent: AB Systems introduce in experienta de cumparare oglinda Smart RFID Mirror, cu RFID si Realitate Augmentata
3/35568
calendar_month 24 Nov 2023, 10:22

●    Oglinda smart face recomandari de produs in timp real, ofera asistenta si permite conectivitatea cu retelele sociale
●    Retailer-ii economisesc timp cu inventarul, beneficiaza de o conversie crescuta si furnizeaza o experienta superioara
●    Investitia totala intr-un sistem inteligent complet se amortizeaza in pana la 12  luni, pentru un magazin cu o suprafata de 100 mp
●    Investitia duce la cresterea vanzarilor anuale de pana la 30%

AB Systems, companie romaneasca producator de etichete smart, lider in ecosistemul de etichetare RFID (Radio Frequency Identification) si barcode pentru domeniul automotive, introduce in experienta de cumparare din retail oglinda Smart RFID Mirror, ce include tehnologie RFID si Realitate Augmentata (AR).

Smart RFID Mirror reprezinta interfata clientului cu solutia completa de retail ce inglobeaza tehnologiile momentului. Ecosistemul complet imbina software de gestiune si utilizare, integrari cu sistemele de retail, baza de date si etichetare RFID. Investitia totala intr-un sistem inteligent complet se amortizeaza in pana la 12  luni, pentru un magazin cu o suprafata de 100 mp.

Beneficiile Smart RFID Mirror pentru clientii lanturilor de retail includ:

●    Asistenta pe tot parcursul procesului de cumparare: clientii pot vedea cum le vine un articol de imbracaminte si cum se potriveste cu alte articole si accesorii vestimentare.
●    Informatii complete despre produs: detalii despre materiale, marime, pret si altele, care ii ajuta sa ia o decizie.
●    Accelerarea procesului de cumparare: utilizatorii pot vedea rapid daca un produs le satisface nevoile.
●    Recomandarea altor articole in timp real: cand clientii aduc un produs in fata Smart RFID Mirror, primesc recomandari pentru alte articole complementare si posibile combinatii de produse.
●    Solicitarea unei alte culori sau marimi direct din cabina de proba: clientii pot solicita unui angajat sa le aduca un articol intr-o alta culoare sau marime. Angajatul primeste o alerta si aduce produsul necesar.
●    Conectivitate cu retelele de socializare: utilizatorii pot partaja imagini cu produsele sau chiar fotografii cu ei insisi cu hainele suprapuse pe imaginea lor, pe retelele de socializare.
●    Informatii prin e-mail: daca clientii isi introduc adresa de e-mail, acestia primesc imagini si informatii despre articolele vestimentare pe care le-au selectat sau le-au probat.
Eficienta sporita adusa de Smart RFID Mirror retailer-ilor:
●    Evidenta optimizata a stocurilor: rulajul rapid inseamna si un procent mai mare din articole vandute la pret intreg.
●    Cresterea ratei de conversie: vazand imagini cu produsele purtate, alaturi de altele potrivite, clientii au o idee mai buna despre cum arata un produs. In plus, prin afisarea informatiilor despre produs, clientii se simt mai siguri de achizitia lor. Toate acestea contribuie la reducerea riscului perceput de catre clienti, iar rata de conversie creste.
●    Cresterea valorii medii de vanzare: clientilor le sunt recomandate articole de imbracaminte si accesorii potrivite, aspect ce creste ratele de conversie si cheltuielile medii per tranzactie. Vanzarile online cresc cu pana la 28%, datorita recomandarilor adecvate de produse.
●    Recomandarile clientilor: pe masura ce clientii devin mai multumiti de experienta de cumparaturi, o transmit si altora. Potrivit mai multor studii, vanzarile cresc cu 15% datorita recomandarilor din partea familiei si prietenilor.
●    Cresterea satisfactiei clientilor: acestia sunt mai multumiti de experienta, aspect ce atrage mai multi clienti potentiali si creste vanzarile.



RFID este un transfer wireless de date de la si catre o eticheta electronica atasata unui produs, ce permite identificarea unica si rapida a produsului respectiv. Componentele-cheie ale unui sistem RFID includ eticheta smart, hardware-ul si software-ul aferent. RFID are o serie de avantaje fata de alte metode de identificare, cum ar fi codurile de bare - este mai rapid si mai eficient.

AB Systems, companie romaneasca antreprenoriala cu o istorie de peste 20 de ani de inovatie in ecosistemul RFID, aduce eficienta si solutiile smart in automotive si retail, la nivel european. Cu servicii de etichetare RFID si barcode personalizate jucatorilor de prim rang din industria automotive, AB Systems furnizeaza inovatie pentru companii globale de prim rang, producatori auto si producatori de componente auto. Printre furnizorii care ajuta la dezvoltarea solutiilor eficiente AB Systems se numara Avery Dennison, Keonn si Zebra.