Un nou record in vanzari, 1384 autoturisme noi Volvo livrate in cursul anului 2023 catre in Romania (+32% vs. 2022);
45% dintre modelele livrate in 2023 de Volvo in Romania au fost pur electrice sau plug-in hybrid;
Cel mai vandut model ramane Volvo XC60, cu 555 de unitati livrate in 2023 (+52% vs. 2022);
In 2023 au fost inaugurati 3 noi dealeri autorizati Volvo Cars in Timisoara, Oradea si Tg. Mures;
Comenzile pentru noul model Volvo EX30 au intrecut asteptarile in 2023, fiind necesara suplimentarea cotei de productie alocate Romaniei pentru 2024;
Anul 2023 marcheaza stabilirea unui nou record in vanzari, realizat de EIT – Forum Auto Importatorul Volvo Cars in Romania, prin reteaua sa de Dealeri autorizati. In cursul anului 2023 au fost livrate 1384 autoturisme noi, acest volum reprezentand o crestere semnificativa de 32% raportata la anul 2022.
Cererea in continua crestere pentru modelele Volvo pur electrice si plug-in hybrid a contribuit decisiv la stabilirea noului record, 45% din totalul unitatilor livrate facand parte din aceasta categorie.
In acelasi timp, ponderea ridicata a vanzarilor de autoturisme pur electrice si plug-in hybrid demonstreaza atat angajamentul strategic asumat de Volvo in directia electrificarii cat si interesul in continua crestere al pietei locale pentru astfel de produse.
Confirmand trend-ul global, modelul Volvo XC60 a continuat sa fie cel mai bine vandut model si in Romania, cu 555 de unitati livrate in 2023, inregistrand o crestere impresionanta de 52% comparativ cu anul 2022.
Topul celor mai bine vandute modele a fost completat de cel mai mare SUV din gama Volvo, XC90 cu 322 de unitati livrate in crestere cu 20% fata de 2022, iar pe locul trei s-a clasat modelul Volvo XC40 cu 317 unitati livrate.
Reteaua Volvo Cars din Romania s-a extins in 2023 cu trei noi parteneri in Timisoara, Oradea si Tg. Mures, ajungand la finalul anului sa fie prezenta in noua orase cu zece dealeri autorizati si un reparator autorizat.
Extinderea sustinuta a retelei de Dealeri autorizati marcheaza de asemenea raspunsul importatorului Volvo Cars in Romania la cererea in continua crestere pentru autoturisme premium electrificate.
Bogdan Huidan, Director General al Importatorului Volvo Cars in Romania a declarat:
“Suntem incantati de rezultatele remarcabile obtinute in 2023, reflectand loialitatea clientilor Volvo, profesionalismul echipelor noastre dar si cresterea continua a apetitului pentru autoturismele din gama Volvo.
Ne bucuram sa vedem ca modelele noastre electrice si plug-in hybrid devin tot mai populare, aratand ca tendinta catre mobilitate sustenabila in Romania este in plina ascensiune.
Drept urmare extinderea retelei de Dealeri autorizati Volvo Cars subliniaza angajamentul nostru pentru a oferi accesibilitate si servicii premium pe intreg teritoriul Romaniei.”
Noul model pur electric Volvo EX30, cel mai mic SUV din portofoliul producatorului scandinav, a fost prezentat in premiera mondiala la jumatatea anului 2023.
Comenzile pentru noul EX30 au fost deschise in Romania la scurt timp dupa lansarea globala, iar pana la finalul anului volumul acestora a depasit cu mult asteptarile importatorului Volvo Cars in Romania.
Drept consecinta, cota de productie pentru cel mai nou membru al gamei Volvo, a fost majorata in 2024 pentru a putea face fata comenzilor venite din partea clientilor.