Volumul unui portbagaj difera in functie de modelul de masina si este un detaliu important in procesul de achizitie a acesteia. Afla cum se masoara, ce volum aproximativ prezinta fiecare segment auto si care sunt principalele sfaturi de organizare a spatiului dintr-un portbagaj.
Cum se masoara volumul unui portbagaj
Volumul unui portbagaj de masina se masoara in litri. Sunt doua modalitati principale de masurare, conform unor standarde stabilite la nivel international, dupa cum urmeaza:
Metoda VDA. Este cea mai utilizata la nivel european, fiind un standard initiat de Asociatia Germana a Industriei Auto (VDA). Modalitatea de masurare presupune umplerea unui portbagaj cu piese tip lingou de 1 litru, cu dimensiunea de 200x100x50 mm. Aceste blocuri se asaza in portbagajul unei masini pana cand se umple complet. Ulterior se stabileste volumul in litri, prin numararea blocurilor.Metoda SAE. Este utilizata in special pe teritoriul SUA, conform standardului Society of Automotive Engineers (SAE). Spre deosebire de metoda europeana, se utilizeaza piese standardizate, insa care pot diferi ca dimensiune si forma, astfel incat volumul total masurat sa fie cat mai precis.
In cazul in care se poate rabata bancheta masinii, volumul unui portbagaj se masoara cu scaunele din spate in pozitie fixa.
Portbagaj mic vs. portbagaj mare
Un portbagaj mic este specific masinilor de oras sau hatchback-urilor. Vorbim de un volum de maximum 400 de litri. Totusi, avantajul unui hatchback ar fi bancheta care se poate fractiona si, astfel, spatiul de depozitare se va mari.
Pe de alta parte, daca ai probleme cu spatiul de depozitare a bagajelor, mai ales atunci cand pleci in vacanta si ai pasageri pe locurile din spate, te poti orienta catre un portbagaj auto plafon.
Un portbagaj de dimensiuni mari caracterizeaza SUV-urile, break-urile si masinile sedan de clasa mare. Vorbim de un volum de peste 500 de litri. Daca iei in considerare si posibilitatea de a rabata bancheta din spate, vei avea un spatiu generos de transport.
Un sedan compact va avea un portbagaj mai mare decat un hatchback, insa nu va depasi, de exemplu, volumul de depozitare a unei masini break. In principiu, el are undeva la 400-500 de litri, cu mentiunea ca bancheta unui sedan nu se fractioneaza. Prin urmare, si in aceasta situatie poti lua in calcul un portbagaj suplimentar.
Cum sa organizezi portbagajul masinii tale
Modul in care iti organizezi portbagajul conteaza atat in eficientizarea spatiului disponibil, cat si pentru a avea acces usor si rapid la obiectele pe care le depozitezi. Prin urmare, indiferent de marimea portbagajului masinii tale, este important sa il organizezi cat mai eficient.
Pentru asta exista cateva solutii utile precum:
Impachetarea lucrurilor. Inainte de toate, lucrurile se impacheteaza intr-un mod inteligent si practic. De exemplu, poti economisi spatiu daca rulezi articolele vestimentare intr-un troler. De asemenea, pune obiectele la care vrei sa ajungi rapid deasupra obiectelor voluminoase, care trebuie fixate bine in portbagaj.
Utilizarea de plase. Exista tot felul de dimensiuni de plase pentru portbagaj. Unele se fixeaza cu scai direct pe mocheta portbagajului, altele acopera bagajele depozitate si se leaga de sistemele de prindere cu care un portbagaj este echipat.
Folosirea cutiilor de depozitare. Sunt solutii versatile, care se pot folosi atat pentru a pune diverse obiecte care stau tot timpul in masina, precum trusa medicala, scule de baza sau produse de cosmetica auto, cat si pentru plecarea in vacanta sau mersul la cumparaturi. De asemenea, sunt cutii de depozitare care se pot plia, daca nu ai nevoie ele.
Fixarea cu chingi. Nu in ultimul rand, un set de chingi iti poate fi de ajutor pentru a fixa anumite obiecte mai voluminoase, care sa nu se miste in timpul deplasarii.
Asadar, in functie de nevoile si asteptarile tale, marimea unui portbagaj este un detaliu important de luat in calcul atunci cand cauti o masina. Totodata, fara solutii de organizare inteligente, mai ales cand ai multe bagaje, vei avea mereu un stres in ceea ce priveste depozitarea.
Sursa foto: Shutterstock