Şapte sfaturi pentru amenajarea cu stil şi căldură a casei tale

de Redactie Hit.ro | 24 martie 2017

 

Casa noastră reprezintă oglinda personalitatii noastre, refugiul nostru, dar şi locul unde petrecem o mare parte din timpul liber. Locuinţa trebuie să fie un spaţiu al relaxării, confortului şi bunei dispoziţii pentru  petrecerea unui timp cat mai calitativ împreună cu cei dragi nouă.

Sfaturile următoare vin în întâmpinarea nevoii de a-ți transforma casa într-un loc cât mai plăcut, o oază de bună dispoziție. Cum detaliile fac diferenţa, următoarele precizări îţi oferă o îndrumare pentru a schimba atmosfera din căminul tau.

Un prim pas pe care trebuie să îl faci este să scapi de obiectele vechi, cele pe care nu le mai folosești. Pe langă spațiul pe care îl ocupă, o cameră încărcată de obiecte ne diminuează productivitatea și libertatea de mișcare. Fă-ți de cel puțin două ori pe an curățenie în lucruri. Cele pe care nu le consideri necesare sau nu le mai folosești, donează-le sau aruncă-le.

Un al doilea pas îl constituie achiziţionarea de plante. Acestea sunt importante pentru oxigenul pe care îl furnizează în spațiul pe care îl ocupă, dar și pentru energia pe care o emană. Sunt oaze de conectare cu natura și detensionare. Un al treilea pas îl reprezintă aerisirea zilnică a camerelor. Mai ales dormitorul. Aerul curat omoară bacteriile și împrospătează atmosfera.

Pentru relaxare poți folosi lumânări parfumate și bețișoare cu arome diferite. Începând cu menta și terminând cu flori. Acestea oferă în functie de aromă, relaxare, o doză în plus de concentrare sau pur și simplu un miros plăcut. În al cincilea rând, nu trebuie să lipsească pozele şi portretele. Sunt o modalitate de a-ți aminti de persoanele dragi ție, sau de momentele frumoase petrecute împreună.

Un alt aspect foarte important este curăţenia. Păstrează ordinea în jurul tau. Un loc deranjat unde nu găsești nimic, generează anxietate și îți influențează dispoziția. În al şaptelea rând, nu uita de şemneu. Acesta este atât o sursă de căldură, cât și un element de decor adaptat tonului încăperii. Imaginea focului arzând și căldura emanată de șemineu, îți aduc aminte de focul din casa bunicilor și atmosfera de odinioară.

 

Vrei să dai un alt aer locuinţei tale, vrei să aibă personalitate şi o căldură aparte? Atunci un semineu este alegerea perfectă. In functie de preferintele tale, spatiul de care dispui si buget, noi, cei de la Șeminee Sibiu, te ajutam sa alegi cea mai buna varianta pentru tine. Magazinul nostru include o gama larga de produse: seminee pe lemne, focare, sobe pe lemne, termoseminee, seminee electrice, coșuri de fum și alte accesorii pentru șemineul tău.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google