Semnificatii ale Buchetelor de Trandafiri

de Redactie Hit.ro | 16 ianuarie 2017

 

 

Buchetele de trandafiri sunt cele mai apreciate cadouri florale, fiind un mod clasic de a comunica sentimentele de afectiune si romantism. Aranjamentele cu trandafiri se fac imediat remarcate prin eleganta si farmecul lor, putand fi oferite in semn de apreciere si simpatie sau pentru decorarea diferitelor evenimente atunci cand se doreste a se crea o ambianta placuta, eleganta si primitoare. Inainte de a comanda un buchet cu trandafiri este bine sa stii care este istoria si semnificatia acestei flori si de ce este cea mai iubita si folosita floare.

 

Trandafirii se intalnesc in prezent in peste 100 de specii diferite, precum si multe alte specii hibride. Datorita cultivarii extensive s-au creat numeroase culori si nuante diferite, precum si soiuri rare, foarte apreciate dar si costisitoare. Fiind o planta perena si rezistenta, ce infloreste de la inceputul primaverii pana toamna tarziu, trandafirul este foarte raspandit ca floare decorativa pentru gradini. Trandafirii salbatici pot trai chiar si cateva sute de ani, ajungand la dimensiuni impresionante, cu o multime de flori. In industria parfumului esenta florilor de trandafiri este cea mai raspandita, fiind folosita in cantitati uriase. Petalele trandafirilor sunt comestibile iar anumite soiuri pot fi procesate pentru a se produce dulceata sau gem.

 

Trandafirii folositi in buchetele comerciale provin din soiuri speciale, rezistente si parfumate, si pot fi folositi pentru decorarea spatiilor interioare, a caminului, biroului sau diferitelor receptii. Multe tari din preajma ecuatorului obtin venituri insemnate din exportul trandafirilor, asa cum este Kenya, care furnizeaza 35% din importurile de flori ale Europei, majoritatea trandafiri, sau Ecuador care ofera Statelor Unite aproape 25% din trandafirii importati. Buchetele de trandafiri sunt in special cautate in februarie cu ocazia zilei Sfantului Valentin, atunci cand peste 60% din florile cumparate sunt trandafirii.

 

Trandafirii moderni au un aspect diferit fata de cei de acum cateva mii de ani. Cea mai veche specie de trandafir cultivata este Rosa Gallica, avand cinci petale de un roz intens si un miros placut. Aceasta era cultivata in gradinile romanilor antici dar si in gradinile medievale de mai apoi. Rosa Gallica a fost deseori folosita ca simbol heraldic. De exemplu, in timpul dinastiei Tudor acest trandafir aparea stilizat pe emblema Angliei, cele cinci petale rosii simbolizand Casa Lancaster iar cele albe - Casa York. Aceasta specie salbatica de trandafir apare si pe unele steme, uneori imprejmuit de razele soarelui.

 

Istoria trandafirului este incarcata, depasind-o cu mult pe cea a oamenilor. Fosile de trandafir vechi de peste 30 de milioane de ani au fost descoperite in diverse parti ale lumii. Trandafirul se estimeaza ca fiind originar din asia centrala, unde a aparut in urma cu aproximativ 65 de milioane de ani, iar mai apoi acesta s-a raspandit in toata emisfera nordica. Diferite civilizatii cultivau trandafirii in gradini, precum romanii si grecii. In gradinile publice din imperiul Roman, peste doua mii la numar pe tot intinsul imperiului, cetatenii obisnuiau sa se plimbe pentru a se delecta cu fumusetea si parfumul acestora. Poetul Horatiu a facut chiar o plangere pentru ca parte din aceste gradini sa fie mai degraba folosite pentru a se planta pomi fructiferi sau grau. Si in China in timpul dinastiei Han gradinile de trandafiri erau asa de extinse ca acestea limitau pamanturile ce puteau fi cultivate. De aceea Imparatul a poruncit ca unele gradini sa fie distruse, pentru a se putea cultiva cereale. Acest lucru dovedeste cat de mare era puterea trandafirului asupra oamenilor si cat de mare era fascinatia acestora pentru frumusetea florii, de multe ori fiind mai presus chiar decat lucrurile practice. Romanii obisnuiau sa decoreze camerele cu aceste flori, sa le impleteasca in cununite pentru a le purta pe cap sau sa le insire pe o sfoara pentru a le lega in jurul gatului.

 

Semnificatia trandafirului ca fiind floarea iubirii si a frumusetii se intalneste atat la romani cat si la greci. Trandafirii erau simbolul zeitei Venus, fiind adusi in ritualuri ca ofranda pentru a celebra frumusetea, dragostea, prosperitatea si fertilitatea acesteia. Zeita greaca Afrodita era de multe ori reprezentata ca purtand trandafiri in jurul capului, gatului sau picioarelor. Se spune ca romanii aveau obiceiul de a atarna un trandafir de tavan sau de a-l plasa pe usa incaperii unde se discutau lucruri confidentiale, iar de aici provine expresia <sub trandafir> insemnand a pastra secretul. Tot un trandafir putea fi semnul unei intalniri secrete.

 

Crestinii asociau petalele trandafirului rosu cu ranile lui Iisus, iar mai apoi au vazut trandafirul alb ca fiind floarea Fecioarei Maria, semnificand puritatea acesteia. Mataniile sunt folosite pentru a numara rugaciunile catre Sfanta Maria, margelele acestora semnificand ghirlandele de trandafiri din rai. Mataniile simbolizeaza astfel uniunea dintre Dumnezeu si oameni. In multe reprezentari ale artei medievale, Fecioara Maria este inconjurata de o gradina de trandafiri, semnificand astfel credinta si caracterul sacru.

 

Buchetele de trandafiri rosii exprima dragostea romantica, pasiunea si dorinta. Trandafirul rosu este floarea care poarta cel mai puternic simbol al iubirii si a fost folosit in multe opere literare si picturi. Apare in opera lui Shakespeare, Romeo si Julieta, ca simbol al dragostei perfecte si a sentimentelor ce nu pot fi schimbate. Buchetele cu trandafiri galbeni pot fi oferiti ca semn al prieteniei, al increderii si al devotamentului. Trandafirii galbeni si portocalii sunt vazuti ca fiind optimisti si de aceea un buchet ce contine trandafiri in aceste culori poate fi oferit pentru a insenina ziua unei fiinte scumpe. Buchetele formate din trandafiri albi sunt potrivite ocaziilor importante pentru a onora o persoana iubita sau pentru a marca un nou inceput alaturi de cineva drag. Indiferent de culoarea aleasa, buchetele moderne de trandafiri reprezinta dragostea adevarata, credinta si loialitatea, iar aranjamentele cu trandafiri sunt cel mai elegant mod de a a-ti exprima consideratia si admiratia.

 

 

Trandafirii oferiti de Buchete.ro sunt de cea mai buna calitate, mereu proaspeti si parfumati, folositi de catre florari cu experienta in buchete deosebit de frumoase si impresionante. Atunci cand alegi sa trimiti un buchet cu trandafiri prin floraria Buchete.ro, acesta este compus cu cea mai mare grija si transportat in conditii optime, fiind tinut in permanenta in apa si la o temperatura constanta. Livrarea trandafirilor se efectueaza cu masini speciale pentru ca acestia sa ajunga neatinsi la destinatara.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google