Preview MWC 2015: care vor fi cele mai importante lansari de la Barcelona

de Redactia Hit | 27 februarie 2015

Editia din acest an a Mobile World Congress de la Barcelona va avea loc intre 2 si 5 martie, insa cele mai asteptate gadgeturi vor fi anuntate cu o zi inainte de debutul expozitiei, duminica, 1 martie. Samsung si HTC sunt producatorii de la care iubitorii de tehnologie au, in mod clar, cele mai mari asteptari, iar Samsung Galaxy S6 si HTC ONE M9 sunt smartphone-urile care vor fi, aproape sigur, vedetele show-ului din Spania. Asta nu inseamna ca alte companii de renume nu vor avea surprize mari pregatite pentru utilizatori. Sony, LG, Microsoft, Huawei, Google, Lenovo, ACER si altii vor aduce la MWC 2015 cele mai noi device-uri mobile, de la gadgeturi si wearables la smartphone-uri, tablete si accesorii.

Samsung

Cel mai asteptat smartphone Samsung, Galaxy S6 (alaturi de versiunea Galaxy Edge 2), va fi prezentat oficial la Barcelona pe 1 martie. Chiar daca se pare ca stim aproape totul despre urmatorul flagship al sud-coreenilor, diverse informatii si fotografii cu terminalul aparand deja in online, nu este exclus sa avem parte de cateva surprize, cel putin pe parte de specificatii si functii noi implementate de producator in varful de gama.

Evenimentul de lansare Samsung Galaxy Unpacked 2015 va avea loc duminica, la ora 19:30 (ora Romaniei) si va putea fi urmarit LIVE:

HTC

HTC a mizat pentru promovarea urmatorului varf de gama al companiei, pe care il vom putea vedea in premiera tot pe 1 martie, pe o campanie de teasing destul agresiva, avand ca motto "Let them Stare". Cat de uimiti vom fi de noul HTC ONE M9, ramane de vazut in momentul lansarii, dar trebuie spus ca, daca imaginile scapate recent online confirma asemanarea ONE M9 cu modelul anterior, multi fani HTC ar putea fi dezamagiti, indiferent cat de evoluat se va dovedi hardware-ul noului terminal. Pe de alta parte, se pare ca taiwanezii nu vor veni la Barcelona doar cu noul flagship, ci vor aduce si alte device-uri interesante. Speculate in acest moment pentru prezentare sunt atat telefoane mobile inteligente din gama mid-range, cat si gadgeturi wearable.

HTC va transmite LIVE evenimentul de lansare pentru noul HTC ONE M9 tot duminica, incepand cu ora 17:00 (ora Romaniei).

Google

Google va aduce la MWC 2015, impreuna cu partenerii sai Yezz, Toshiba si altii, primele module pentru smartphone-ul elaborat in cadrul proiectului Ara - telefonul mobil inteligent modular ce va permite utilizatorilor sa isi personalizeze terminalul cu ajutorul mai multor elemente hardware care se imbina. Se pare ca Google va prezenta nu mai putin de 50 de module.

Am scris recent despre Yezz si primele module Ara propuse pentru prezentarea de la Barcelona.

LG

Cum, cel mai probabil, LG nu va aduce la MWC 2015 urmatorul varf de gama, LG G4, compania se va limita la expunerea in cadrul expozitiei a noilor smartwatch-uri Urbane si Urbane LTE, ultimul dintre cele doua fiind prezentat de companie ieri (detalii AICI).

Microsoft

Microsoft a programat un eveniment in cadrul MWC 2015 in data de 2 martie, de la ora 9:30, ora Romaniei, iar ceea ce se pare ca vom vedea sunt terminale mobile din gama Lumia. Este vorba, potrivit celor mai noi informatii, despre Microsoft Lumia 1330 (succesorul modelului Nokia Lumia 1320), despre un nou smartphone din seria accesibila Lumia 6xx, dar si despre o versiune ieftina a Microsoft Lumia 830.

Sony

Fanii Sony sperau ca producatorul sa aduca la Mobile World Congress 2015 noul sau varf de gama, Sony Xperia Z4. Din pacate, pana acum nu avem nicio confirmare ca niponii vor opta pentru o lansare a noii sale generatii de telefoane mobile la evenimentul de la Barcelona. Pe de alta parte, aproape sigur vom vedea la standul Sony noile tablete Xperia Z4 Tablet, dar si modele de smartphones din gama mid-range. Din cate stim noi, Sony nu a anuntat organizarea, in cadrul MWC 2015, a unei conferinte speciale, asa ca este foarte posibil ca prezenta producatorului la aceasta editie a targului de tehnologie mobila de la Barcelona sa fie una modesta.

ACER

Ca si Samsung si HTC, si ACER si-a programat evenimentul de lansare de noi produse cu o zi inainte de debutul oficial al MWC 2015, adica duminica, 1 martie, iar in cadrul conferintei taiwanezii vor prezenta, aproape sigur, cateva modele de smartphone-uri cu Windows (nu stim inca daca este vorba despre Windows Phone 8.1 sau despre noul Windows 10 pentru telefoane). Ceea ce stim deja este ca terminalele nu vor fi din gama de top, ci din cea mid-range. Cel putin pana la ora redactarii acestui articol, ACER si-a promovat participarea la MWC 2015 doar printr-un teaser destul de greu de descifrat, asa ca ramane sa vedem pe 1 martie ce a pregatit cu adevarat compania.

Huawei

Conferinta de prezentare a noilor produse ale Huawei este programata tot inainte de debutul MWC 2015, pe 1 martie la ora 16:00 ora Romaniei.

Compania ar putea face primul pas pentru intrarea pe piata wearable la Barcelona, potrivit celor mai recente informatii, prin prezentarea unei bratari inteligente cu conectivitate 4G, denumita Huawei 4,5G Smartband. In acelasi timp, compania chineza ar putea aduce la MWC 2015 si un smartwatch LTE cu Android Wear, cateva noi modele de smartphone-uri, dar si o tableta noua din gama MediaPad.

BenQ

BenQ ar putea prezenta in cadrul targului de tehnologie Mobile World Congress 2015 un smartphone cu specificatii de top si care va rula Android 5.0

Este vorba despre modelul BenQ F52 cu display de 5,2 inch si rezolutie Full HD, chipset Qualcomm Snapdragon 810 si 3GB RAM. (Data conferintei de prezentare nu a fost anuntata inca).

Lenovo

Lenovo va aduce la MWC 2015 mai multe smartphone-uri, printre care Lenovo Vibe Shot, terminal cu design premium si specificatii de top, dar si Lenovo Vibe Max, primul phablet al companiei dotat cu stylus cu functii avansate. De asemenea, Lenovo va prezenta la evenimentul de la Barcelona si noile smartphone-uri Vibe X3, S1, P1 si P1 Pro (data conferintei de prezentare nu a fost anuntata inca).

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
Citeste despre: mwc 2015 barcelona lansari mobile world congress 2015 samsung galaxy s6 htc one m9
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google