Piata din Romania privita din interior

de Redactie Hit.ro | 19 mai 2017

Mediul online s-a dezvoltat de-a lungul timpului, iar în ultimii ani creșterea a fost mai accelerată ca niciodată. Piața de web design & development din România a acaparat mii de specialiști în companiile IT ce au raportat în 2016 o piață de peste 20 milioane de euro. În toată această mașinărie econimică, an de an încep să se dezvolte firme locale cu un potențial uriaș.

Clujul, spre exemplu, este considerat în ultimii ani “Silicon Valley of Europe”, fiind un adevărat pol IT pentru piața din România. Aici se dezvoltă din ce în ce mai multe firme, iar industria creativă și IT-ul încep să producă o economie extrem de favorabilă dezvoltării. Astfel chiar și firmele mici își găsesc destul de ușor drumul spre succes. Un astfel de exemplu puteți observa aici.

 

Din ce în ce mai multe companii din România au înțeles că “Online e viitorul”, așa încât aceste firme de web design încep să fie foarte apreciate. Spre exemplu, procentul firmelor din România care aderă spre comunicarea online este în continuă creștere în ultimii ani, ajungând la un procent de 42%.  Toate acestea sunt companii care au investit într-o prezență online profesionistă și au început să activeze în domeniul promovării online.

La momentul actual, conform statisticilor, există peste 500.000 de domenii .RO înregistrate în țară. Așadar, fie că discutăm despre un site de prezentare, fie că discutăm despre realizarea unui magazin online, din ce în ce mai multe companii s-au îndreptat spre această tendință de a se prezenta online.

Pentru a vă prezenta serviciile într-un mod profesionist și pentru a beneficia de clienți noi, publicul online este cu adevărat o mină de aur. Gândiți-vă că în anul 2017 peste 8.8 milioane de români sunt conectați online, 6.5 milioane intrând pe internet zilnic. 

Astfel, online-ul a devenit o adevărată piață de potențiali clienți. Site-ul nu mai este în această conjunctură un simplu canal de comunicare secundar, ci devine din ce în ce mai mult un adevărat agent de vânzări.

Așadar, atunci când vă gândiți să pășiți în lumea antreprenorială și să vă lansați propria afacere, site-ul nu mai trebuie să reprezinte un moft. El este un instrument de promovare ce ar trebui luat din calcul încă de la început. Există atâtea firme de web design și de dezvoltare a aplicațiilor ce vă pot ajuta în acest sens. Nu rarați oportunitatea de a avea o adevărată prezență profesionistă în mediul online.

 

Trebuie să realizați faptul că peste 75% din oameni folosesc internetul pentru a se informa și caută informații pe site-urile de prezentare înainte să comande un produs. Așadar, dacă doriți să aveți succes în mediul business, adresați-vă unei firme profesioniste de web design & development, care să vă realizeze o platformă online de prezentare. Acest lucru nu mai este un moft. În mediul actual, websiteul a devenit o necesitate.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google