Panasonic finalizeaza achizitia Sanyo

de Alex Hanea | 22 decembrie 2009

Panasonic anunta finalizarea achizitiei pachetului majoritar de actiuni la Sanyo. In urma acestui proces, Sanyo devine subsidiara de sine statatoare a Panasonic si isi va continua afacerile ca si companie a Panasonic Group.



In urma achizitiei, Panasonic intra in posesia pachetului majoritar de actiuni la Sanyo Electric, pentru care a platit aproximativ 4,6 miliarde USD

Sanyo Electric a fost infiintata in 1950, iar la data achizitiei era detinuta in mare parte de fonduri de investitii si alte institutii financiare, printre care Oceans Holdings Co. Ltd., cu 27,20% din actiuni si Evolution Investments Co Ltd., cu 11.89% din capital. In urma achizitiei, Panasonic detine 50,2% din actiunile Sanyo.

La finalul anului fiscal 2008-2009, Sanyo raporta venituri din vanzari de 1.770,6 miliarde yeni (aproximativ 18 miliarde USD) si un rezultat net de -93,2 miliarde yeni (aproximativ 951 milioane USD).

Dupa incheierea aliantei din 19 decembrie 2008, cele doua companii au pus la punct un comitet de colaborare in vederea finalizarii achizitiei. Mandatul acestui comitet a fost de a asigura aprobarea pentru efectuarea fuziunii din partea autoritatilor antitrust, dar si de a gestiona si a intari pozitia financiara si de business a noii companii.

Noul Panasonic Group va exploata la maximum sinergiile create prin consolidarea tehnologiilor si a expertizei pe care cele doua companii o au in domeniul productiei, pentru a castiga avantaje competitive substantiale pe piata mondiala.

In  domeniul energiei, unde se asteapta o importanta crestere globala in urmatorii ani, Panasonic isi propune sa devina, pana in 2018, an in care serbeaza cei 100 de ani de la infiintare, prima companie producatoare de electronice avand la baza inovatia si grija fata de mediul inconjurator.

Pentru a atinge acest obiectiv, compania va exploata la maximum solida sa baza de operatiuni, cladita pe cele mai inovatoare produse din intreaga industrie a electronicelor de larg consum.
   
Noile strategii de business pentru noul Panasonic Group vor fi trasate dupa anuntarea noului plan de business pe termen mediu, in anul fiscal urmator.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google