Levitatia acustica, testata de oamenii de stiinta

de Liviu Petrescu | 17 iulie 2013

Undele sonore ar putea fi cheia gadgeturilor care leviteaza. Deocamdata oamenii de stiinta de la Institutul Tehnologic Federal din Zurich au reusit sa faca sa leviteze obiecte mici, folosindu-se doar de rezonanta sunetului.

Levitatia magnetica a fost, pana de curand, obiectul celor mai multe cercetari in domeniu, insa are limitari pe care varianta acustica le depaseste.

In cazul proiectelor care au cercetat levitatia pe baza undelor magnetice, singurele obiecte care putea fi suspendate in aer erau cele magnetizate, fie solide, fie lichide. Levitatia acustica elimina aceasta restrictie, dar deocamdata obiectele "zburatoare" au dimensiuni mici.

Oamenii de stiinta elvetieni au reusit sa asigure si un control mai bun al miscarii de levitatie, in care o granula de cafea se poate intalni in aer cu o picatura de apa pentru a crea... cafea zburatoare.

Cum functioneaza levitatia acustica

Principiul utilizat pentru levitatia acustica tine de undele sonore stationare, care sunt limitate de reflectoare astfel incat nu se pot dispersa in aer si sunt blocate pe loc, anuland efectul gravitatiei.

Deocamdata, tehnologia a fost utilizata doar pentru obiecte mici si foarte mici, de la o picatura de apa pana la o scobitoare, dintr-un motiv simplu: diametrul obiectului care leviteaza trebuie sa fie egal cu jumatate din lungimea de unda a sunetului utilizat.

Experimente similare au reusit sa obtina un efect de levitatie pentru particule mici, cu o singura posibilitate de miscare: in sus sau in jos. Proiectul cercetatorilor elvetieni aduce insa si o modalitate de miscare a obiectelor pe orizontala.

Utilizari pentru levitatia acustica

Conceptul ar putea fi utilizat pe viitor chiar pentru levitatia corpului uman, dar nu inainte de a studia si eventual elimina complet efectele secundare ale undelor sonore.

Tehnologia de levitatie acustica nu va putea fi utilizata prea curand pentru masini zburatoare sau un hoverboard, dar la scara redusa, ar putea fi extrem de utila in cercetarile de laborator, de la experimente chimice pana la cele mai avansate procese din genetica.

Sursa: ExtremeTech

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
Citeste despre: levitatie acustica levitatie obiecte unda sonora stationara
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google