Kaspersky a descoperit un nou grup de "mercenari cibernetici" - Desert Falcons

de Redactia Hit | 20 februarie 2015

Echipa Global Research and Analysis Team (GReAT) din cadrul Kaspersky Lab a descoperit Desert Falcons, o grupare de spionaj cibernetic de origine araba care vizeaza organizatii importante si utilizatori individuali localizati in mai multe tari din Orientul Mijlociu.

Echipa de cercetare Kaspersky Lab considera ca Desert Falcons este primul grup de mercenari cibernetici de nationalitate araba, care proiecteaza si executa operatiuni de spionaj cibernetic la scara larga. Compania de securitate IT estimeaza ca peste 30 de persoane, din trei echipe localizate in mai multe tari, sunt implicate in campaniile Desert Falcons. Principala metoda utilizata de grupul Desert Falcons pentru a transmite fisiere periculoase este prin spear phishing, postari pe retele sociale si mesaje private. Mesajele de phishing includ fisiere periculoase (sau link-uri catre fisiere periculoase) prezentate drept documente sau aplicatii legitime.

Potrivit Kaspersky, lista tintelor vizate include organizatii militare si guvernamentale, in special functionarii specializati in contracararea activitatilor de spalare de bani, precum si cei care lucreaza in sanatate si economie, institutii media de top, institutii de cercetare si educatie, furnizori de energie si de utilitati, activisti si lideri politici, servicii de paza si protectie si alte tinte care detin informatii geopolitice importante. In total, expertii Kaspersky Lab au descoperit peste 3.000 de victime, din peste 50 de tari, si peste un milion de fisiere sustrase.

De mentionat este ca Desert Falcons activeaza inca din 2011, iar activitatile principale de infectare a dispozitivelor au fost demarate in 2013. Cel mai important moment din actiunile grupului s-a inregistrat la inceputul anului 2015, iar cele mai multe tinte sunt localizate in Egipt, Palestina, Israel si Iordania, potrivit Kaspersky.

Membrii gruparii au atacat peste 3.000 de tinte din peste 50 de tari din lume, furand peste un milion de fisiere, prin utilizarea unor instrumente malware proprii cu ajutorul carora pot ataca PC-urile Windows si dispozitivele cu Android.

"Atacatorii din spatele acestor activitati periculoase sunt foarte hotarati, activi si detin informatii tehnice, politice si culturale complexe", declara Dmitry Bestuzhev, expert in securitate in cadrul echipei Global Research and Analysis Team.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
Citeste despre: desert falcons spionaj spionaj cibernetic kasperskky lab tinte desert falcons
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google