Samsung Galaxy S6 Review: aproape perfect

de Radu Eftimie | 25 mai 2015
Design si constructie:

Am scris anterior ca Galaxy S6 seamana, din multe puncte de vedere (si unghiuri...), cu iPhone 6. Si asa este, exista similaritati, cel putin atunci cand privim baza celor doua device-uri rivale.

(iPhone 6 Plus)

Este clar ca designerii Samsung au aruncat o privire la "vecini", dar lucrurile nu sunt atat de grave pe cat par. Samsung Galaxy S6 nu poate fi numit o copie de iPhone 6 pentru ca, desi avem elemente de design comune, noul varf de gama al Samsung arata mult mai bine decat produsul Apple. Cel putin asta este opinia noastra. Combinatia dintre metalul ramei si sticla rezistenta la zgarieturi (pe spatele carcasei) dau terminalului o nota rafinata, premium, iar materialele folosite de catre sud-coreeni sunt, fara dubii, de calitate foarte buna. Ceea ce nu ofera Samsung Galaxy S6, insa (orice fapta buna trebuie pedepsita, nu? :), este priza sau gripul in mana utilizatorului. Aluneca foarte usor daca nu ai grija sa il tii cu atentie. De asemenea, folosirea sticlei pe spatele terminalului se traduce prin amprente multe.

Pe partea frontala vom gasi display-ul de 5,1 inch, iar sub el butonul multifunctional home/cititor de amprenta, incadrat de tastele capacitive Back (in dreapta) si Tasking (in stanga):

Deasupra ecranului avem logo-ul Samsung, difuzorul pentru apeluri, camera foto de 5MP, senzorul de proximitate si cel de ambianta:

Laturile aparatului se remarca printr-un design ingenios si care indeparteaza, practic, aspectul Galaxy S6 de rivalul iPhone 6. Artificiul estetic poate fi vazut in imaginile de mai jos. Pe latura stanga a device-ului gasim doar butoanele fizice de volum:

Pe latura opusa avem Butonul fizic Power/ standby si sertarul pentru nano SIM:

Rama superioara a Galaxy S6 gazduieste portul IR si un microfon:

La baza telefonului gasim jack-ul audio de 3,5mm, mufa micro USB, microfonul principal si difuzorul smartphone-ului camuflat in carcasa sub o grila pe care o regasim si la alte modele ce ofera un design bazat pe aliaj metalic:

Spatele Galaxy S6 este imbracat in intregime in Gorilla Glass 4 si, desi versiunea testata de noi este numita Black, putem vedea ca geamul de protectie ofera un efect vizual cu reflexii bluemarin sidefat (acelasi efect poate fi vazut pe marginile care imbraca ecranul). Impresia pe care ti-o lasa o astfel de combinatie este de device premium din cap si pana in picioare.

Pe spate gasim senzorul principal de camera foto de 16MP, incadrat de un bezel cromat, dar si blitul si senzorii heart rate. Probabil ca nu este prima data cand auziti asta, dar, da, angrenajul de camera iese in afara carcasei destul de mult, insa sticla de protectie a senzorului este si ea rezistenta la zgarieturi, dupa cum afirma producatorul. Totusi, recomandam prudenta in asezarea telefonului pe diverse suprafete pentru a evita deteriorarea camerei.


Citeste in continuare 1 2 3 4 5 6 7 8
Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
Citeste despre: samsung galaxy s6 review review hit ro galaxy S6 test galaxy S6
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google