De ce suntem inca reticenti la cumparaturile online?

de Redactie Hit.ro | 9 aprilie 2021

 

accesorii auto

Comerțul online a cunoscut în ultimii ani o creștere impresionantă. Astfel, atât înainte, cât și după avansul situației pandemice, numeroase afaceri s-au orientat către mediul virtual, practicând fel și fel de strategii spre a-și fundamenta o bază stabilă de clienți.

Cu toate acestea, oamenii continuă să fie reticenți la schimbare și, implicit, la tot ceea ce presupun achizițiile de acest gen. Care sunt motivele pentru care încă multe persoane se tem de cumpărăturile online și ce îi poate convinge să devină mai determinați?

În realitate, avantajele mediului virtual nu pot fi contestate cu ușurință și, de asemenea, nici experiența de cumpărare nu poate fi întrecută de cea offline. De exemplu, un domeniu deosebit de vizat în momentul actual este cel de accesorii auto, o arie aparent dificilă de exploatat în ceea ce privește achizițiile online.

Fondatoru NomadPARTS.ro a reușit să își constriască temelia sigur pentru consumatori, dar și profitabil pentru sine. Cu alte cuvinte, a decis să elimine toate temerilor pe care clienții le-ar putea experimenta sau problemele cu care aceștia s-ar putea confrunta:

Crearea unui magazin online ușor de parcurs și de accesat: întrucât tipologia clienților magazinului online nomadPARTS.ro vizează proprietarii de vehicule, fie ei mai tineri sau mai în vârstă, antreprenorul a considerat că accesul la site-ul său trebuie să fie cât mai facil pentru utilizatori, îndeosebi pentru cei care nu întotdeauna stăpânesc la perfecție tainele internetului.

De aceea, cumpărăturile pe nomadPARTS.ro pot fi efectuate cu ușurință, fără prea multe etape de parcurs ci, dimpotrivă, cu doar câteva click-uri. Selecția de accesorii auto prezente pe acest site, precum sunt covorașele auto, tăvițele pentru portbagaj, paravanturile și nu numai, sunt clasificate în categorii clare, în așa fel încât consumatorii să aibă acces direct la articolele de care sunt interesați.

Calitate înaltă, deși gama de produse este vizualizată doar online: unii oameni consideră că pot aprecia calitatea unui anumit articol doar dacă îl au în față. Total neadevărat, mai ales dacă luăm în considerare exemplul oferit de către cei de la nomadPARTS.ro. Cu imagini clare, detalii specifice și detalierea caracteristicilor tehnice, gama de accesorii auto disponibilă pe acest site reușește să convingă consumatorii și, mai mult decât atât, să se ridice la așteptările acestora. De altfel, reprezentanții de vânzări sunt întotdeauna interesați să clarifice nelămuririle clienților, oferindu-le răspunsuri obiective la întrebările ce apar, indiferent dacă sunt contactați telefonic sau prin e-mail.

Diversitate: nu orice persoană preferă să se plimbe dintr-un magazin în altul pentru a găsi ceea ce caută. Fondatorul nomadPARTS.ro a luat în calcul și acest aspect, motiv pentru care gama de produse a magazinului său online este pe cât se poate de diversificată. Așadar, utilizatorii sunt întâmpinați cu o ofertă complexă de accesorii auto, precum sunt preșurile auto universale, covorașele auto dedicate, hardtop-urile, tăvițele pentru portbagaj, paravanturile, dar și multe altele.

Prin urmare, odată ce fondatorii business-urilor online își direcționează toate eforturile spre crearea unei experiențe de cumpărare cât mai satisfăcătoare pentru consumatori, succesul nu va întârzia să apară, iar odată cu trecerea timpului, reținerile clienților vor fi considerabil diminuate.

 

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google