Rebeli cibernetici care au trecut de partea legii

de Cristina Enescu | 29 iunie 2011

Hacker-ul George Hotz, cunoscut drept Geohot, a trecut de curand de partea “binelului”, angajandu-se la Facebook, dupa ce cativa ani a tulburat gigantii din industrie.

Tanarul, in varsta de 21 de ani, a devenit cunoscut dupa ce a dezvoltat o serie de coduri si instrumente, care i-au permis sa ruleze copii ilegale de jocuri pe consola PlayStation 3.

Insa inainte de aceasta realizare, GeoHot a fost printre primii care au reusit sa ii enerveze la culme pe cei de la Apple prin jailbreak-ul iPhone-ului.

Dar Hotz nu este primul hacker care a trecut in legalitate si si-a pus abilitatile digitale in slujba unei companii mari.

Iata alti cinci rebeli digitali care au trecut de partea legii:

Chris Putnam, programator Facebook

In 2005, Chris Putnam si alti doi prieteni au creat un vierme care iti facea pagina de Facebook sa arate asemeni unui profil de My Space. Farsa ar fi putut sa fie considerata amuzanta ,intr-o oarecare masura, daca viermele nu ar fi sters si detaliile de contact ale unor useri.

Putnam a fost insa depistat destul de repede de catre co-fondatorul Facebook, Dustin Moskovitz, care a preferat o abordare neconventionala a problemei, trimitandu-i tanarului hacker un mail.

“Hei, ceea ce ai facut a fost amuzant, dar se pare ca stergi si informatiile de contact din profilurile utilizatorilor. Iar asta nu e atat de cool.”

In curand cei doi au inceput sa comunice prin mail-uri, pentru ca in cele din urma Moskovitz sa il invite pe Putman la un interviu.

“Am fost angajat pe loc si am inceput sa lucrez chiar la cateva zile dupa interviu,” a declarat Putman intr-un interviu.

Michael ‘Mikeyy' Mooney, dezvoltator aplicatii web

In 2009, un pusti in varsta de 17 ani pe nume Michael Mooney a creat un vierme care s-a raspandit rapid pe Twitter, postand mesaje spam pe conturile utilizatorilor. Adolescentul a declarat ulterior ca a creat viermele….din plictiseala.

Actiunea sa a atras atentia celor de la ExqSoft care i-au propus sa semneze un contract pentru pozitia de analist pe probleme de securitate. Travis Rowland, fondator al companiei mentionate mai sus, a sustinut ca tanarul are abilitatile necesare pentru o cariera in domeniu.

Hacker-ul care a atacat Twitter a fost angajat

In plus, atata timp cat atacul nu s-a soldat cu extragerea unor informati care sa ii afecteze financiar pe utilizatorii Twitter, Rowland a considerat ca exista sanse ca adolescentul sa transforme pasiunea sa in activitate legala si platita.

Owen Thor Walker, consultant securitate

La varsta de numai 18 ani, Owen Thor Walker din Noua Zeelanda a devenit principalul suspect intr-o ancheta a FBI-ului, care investiga un botnet de 1.3 milioane de computere, “afacere” care a condus la pierderea a milioane de dolari in industrie pe plan global.

Job in securitate pentru un hacker din Noua Zeelanda

Dupa ce a fost arestat si supus unui proces, compania australiana de telecom Telstra l-a angajat pe Walker pe o perioada de 12 luni, pentru a vorbi despre securitate la sedintele de consiliu si seminarii.

Jon Lech Johansen, co-fondatorul double Twiste

Programatorul norvegian Jon Lech Johansen a ajutat la crearea DeCSS, unul dintre primele programe care au putut inlatura protectia digitala a DVD-urilor. Avea 15 ani la acea vreme.

Politia l-a arestat pe tanarul hacker dupa ce Motion Picture Association of America a depus o plangere impotriva lui pentru crearea acestei aplicatii. In cele din urma acuzatiile au fost retrase, iar Johansen a ramas cu porecla “DVD Jon”.

In 2007, hacker-ul a renuntat la “faradelegi” , devenind co-fondatorul companiei dezvoltatoare de aplicatii mobile, double Twist.

Kevin Mitnick, consultant securitate
Kevin Mitnick a petrecut peste doi ani fugind de oamenii legii, timp in care a fost unul dintre cei cautati infractori din Statele Unite.

Faimosul hacker a fost responsabil pentru numeroase infractiuni cibernetice, printre care furtul de software apartinand Motorola, Novell, Fujitsu si Sun Microsystems.

In 1999, Mitnick a pledat vinovat la acuzatiile procurorilor si a petrecut aproape cinci ani in inchisoare. In ciuda faptului ca a fost eliberat in 2000, autoritatile i-au permis hacker-ului accesul la Internet abia in 2003.

In prezent, Mitnick isi conduce propria compania de consultanta in securitate.

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google