HP va lansa un rival pentru MacBook Air: carcasa rezistenta la socuri si procesor Intel Core M

de Radu Eftimie | 2 decembrie 2014

HP va lansa, la inceputul anului viitor, noua generatie de notebook-uri din gama Folio, ce include doua modele, unul dintre acestea dispunand de ecran sensibil la atingere, iar celalalt de o constructie extrem de rezistenta, realizata dupa standarde militare.

HP EliteBook Folio 1020 ruleaza Windows 8.1 iar carcasa, in cazul Special Edition, este realizata dintr-un aliaj de magneziu, litiu si carbon, ceea ce confera portabilului rezistenta si il apropie din acest punct de vedere de standardele militare.

HP EliteBook Folio 1020 Standard Edition va oferi un display de 12,5 inch cu rezolutie Full HD (optional touchscreen), va avea 8GB RAM standard si o solutie de stocare de tip SSD (intre 128GB si 256GB). Procesorul ce va utila noul HP EliteBook Folio 1020 Standard Edition este Intel Core M, ceea ce permite eliminarea coolerelor si obtinerea unei carcase (din aluminiu) similare ca grosime celei a MacBook Air. Bateria notebook-ului ofera, potrivit celor de la H,P o autonomie de lucru de pana la 9 ore.

HP EliteBook Folio 1020 Special Edition este cel mai interesant dintre cele doua noi notebook-uri. Cantareste putin peste 1 Kg (1030 grame) si beneficiaza de carcasa speciala din aliaj de care va spuneam.

De asemenea, display-ul, care este tot de 12,5 inch, ofera o rezolutie mai buna decat Standard Edition, respectiv rezolutie QuadHD (dar nu include optiunea de ecran sensibil la atingere).

Potrivit producatorului, HP EliteBook Folio 1020 Special Edition va deveni disponibil comercial in aprilie, in timp ce versiunea Standard Edition va ajunge la utilizatori in cursul lunii februarie.

HP nu a anuntat deocamdata si preturile celor doua portabile. Vom reveni cu detalii.

Surse: The Verge, Ubergizmo

Recomanda   afisari

spacer
spacer
Articole similare
Citeste despre: HP EliteBook Folio 1020 specificatii HP EliteBook Folio 1020 Apple macBook air
spacer
Opiniile cititorilor
spacer

Recomanda pe Google